Testare în masă pentru coronavirus, în București, la Arena Națională. Procedura de înscriere

×
Codul embed a fost copiat

Primarul general, Gabriela Firea, şi primarii de sectoare au dat luni startul celui de-al doilea program de testare a populaţiei, menit să stabilească gradul de imunizare în ceea ce priveşte infecţia cu noul coronavirus.

Testele se efectuează la Arena Naţională, iar interpretarea rezultatelor probelor durează 15 minute.

Primarul general, Gabriela Firea, a precizat că proiectul presupune testarea a 10.500 de bucureşteni, "selectaţi într-un eşantion reprezentativ" de către specialiştii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică.

"Cu toţii vom afla cum a circulat virusul în cea mai mare comunitate din ţară şi care este gradul de imunizare pe cale naturală a populaţiei din Capitala României. La Arena Naţională, în zona VIP s-au organizat şase zone de testare, care vor avea câte cinci zone propriu-zise, cu cadre medicale de la ASSMB, fiecare zonă fiind corespunzătoare persoanelor selectate în eşantion, pentru fiecare sector în parte. Începând de azi, persoanele selectate vor primi scrisorile din partea Primăriei Capitalei şi celor şase primării de sector. Fiecare persoană va putea să accepte sau nu testarea. Ea nu este obligatorie, dar credem că este necesară. În primul rând, nu este invazivă, nu este dureroasă. Este vorba de o simplă picătură de sânge din buricul degetului", a spus primarul general.

Gabriela Firea a declarat că rezultatele testelor vor fi transmise autorităţilor naţionale. Persoanele selectate pentru eşantion vor fi informate prin intermediul unei scrisori.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Vor avea un număr de telefon la dispoziţie, un call center, unde vor anunţa că doresc să fie testate şi se va realiza o programare, astfel încât aici, la Arenă, pe zi nu vor veni mai mult de 1.500 de persoane. Programul va fi de luni până duminică, inclusiv, de la opt dimineaţa până la opt seara. Încercăm pe cât posibil - şi cu siguranţă vom reuşi - să evităm aglomeraţia. De asemenea, să păstrăm distanţa şi fizică, şi socială, să nu punem în pericol nici cadrele medicale, nici persoanele care vin să se testeze", a menţionat Gabriela Firea.

Primarul general, dar şi primarii sectoarelor 1, 2, 4, 5 şi 6, prezenţi la Arena Naţională, s-au testat la rândul lor. Având în vedere că nu făceau parte din eşantion, au achitat costul testării, a precizat Gabriela Firea.

"Mai bine mai târziu decât niciodată. Acest lucru trebuia să îl începem de o lună şi jumătate. Eu, sincer să fiu, sunt surprins că începem astăzi. Nu mai credeam că începem. Au fost tot felul de blocaje. Asta este. Aşa suntem noi, românii, câteodată. Ne blocăm, ne băgăm băţul prin gard", a spus primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache.

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a apreciat că ideea testării, care a aparţinut primarului general, este una "senzaţională" şi poate "ajuta concret în lupta" cu COVID-19.

"Dacă se va întâmpla să vină şi valul doi, cu siguranţă vom fi mult mai bine pregătiţi. Singurii care au luat măsuri concrete până acum în Bucureşti sunt cei şapte primari. Din păcate, Guvernul nu ne-a ajutat deloc, nu ne acordă niciun fel de sprijin. Sperăm să îşi revină", a spus el.

Pe lângă această iniţiativă, Primăria Capitalei a lansat vineri campania "Testăm pentru Bucureşti", în cadrul căreia 11.000 de persoane pot beneficia de o testare gratuită de tip Real Time PCR, pentru a afla dacă sunt infectate cu noul coronavirus. Pe platforma http://testampentrubucuresti.assmb.ro/ se pot înscrie bucureştenii care sunt asimptomatici, adică nu se află în definiţiile de caz stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi care doresc să participe la proiect pe bază de voluntariat. În cadrul acestei campanii s-au înscris 9.000 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.