Tânăr de 26 de ani, prins cu 235 km/h pe Autostrada A3. Polițiștii au dat 25 de amenzi în doar câteva ore

soferi
News.ro

Poliţiştii au dat 25 de amenzi, în doar câteva ore, şoferilor care au încălcat reegulile de circulaţie pe tronsonul A3 Câmpia Turzii – Nădăşelu. Un tânăr de 26 de ani a fost prins cu 235 de km/h.

 

”Ieri, 13 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Poliţie Autostradă A3 Turda-Borş au acţionat în sistem cascadă cu scopul de a reduce numărul de evenimente rutiere şi de a impune respectarea limitelor legale de viteză. Astfel, în intervalul orar 11.00-17.30, pe tronsonul A3 Câmpia Turzii - Nădăşelu poliţiştii au constatat şi aplicat 25 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 18.000 de lei”, a transmis, duminică, IPJ Cluj.

Sursa citată a precizat că 7 conducători auto au rămas pentru o perioadă pietoni, pentru depăşirea limitei legale de viteză fiindu-le suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Astfel, un conducător auto de 26 de ani a fost depistat rulând cu viteza de 235 de km/h, fiind sancţionat cu amendă în valoare de 3.300 de lei şi suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 120 de zile.

Un alt şofer, de 58 de ani a fost înregistrat de poliţişti cu aparatul radar rulând cu viteza de 197 km/h, fiind sancţionat cu amendă în valoare de 1485 de lei, iar că măsură complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce 90 de zile.

Citește și
Ierusalim, Israel, atac
Turcia şi Irakul cer Iranului să evite o nouă escaladare. Teheranul dezvăluie că şi-a anunţat aliaţii înainte de atac
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alţi 5 conducători auto au fost depistaţi cu viteze de 183 de km/h, 181de km/h, respectiv 185 de km/h, fiind de asemenea sancţionaţi cu amenzi în valoare de 1.485 de lei şi reţinerea permisului de conducere pentru 90 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Iranul și-a anunțat vecinii cu 72 de ore înainte de atacul asupra Israelului. Ce l-ar fi făcut ”să se gândească de două ori”
Iranul și-a anunțat vecinii cu 72 de ore înainte de atacul asupra Israelului. Ce l-ar fi făcut ”să se gândească de două ori”

Iranul și-a anunțat vecinii cu 72 de ore înaintea ”atacului de răzbunare” asupra Israelului și susține că ”nu caută să escaladeze tensiunile în regiune”. Teheranul spune acum că o reacția a ONU i-ar fi făcut să se ”gândească de două ori” la atacul lor.

 

Turcia şi Irakul cer Iranului să evite o nouă escaladare. Teheranul dezvăluie că şi-a anunţat aliaţii înainte de atac
Turcia şi Irakul cer Iranului să evite o nouă escaladare. Teheranul dezvăluie că şi-a anunţat aliaţii înainte de atac

Turcia a cerut duminică Teheranului să evite o "nouă escaladare" după loviturile iraniene împotriva Israelului de sâmbătă seara, potrivit unei surse diplomatice turce.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.