Sute de oameni au protestat în fața spitalului din Satu Mare, după moartea unei adolescente: „afară criminalii din spitale”

ambulanta
StirilePROTV

Protest în fața spitalului de urgență din Satu Mare, după moartea unei eleve de 15 ani în mai puțin de o oră de la internare. Sute de oameni s-au adunat cu lumânări și flori.

Oamenii s-au adunat în parcul din faţa UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, unde au aprins lumânări şi au depus flori lângă fotografia Ştefaniei, după care au blocat drumul din faţa spitalului, au cerut să se facă dreptate strigând „afară criminalii din spitale", "demisia", "criminalul", "să plătească". Protestatarii au cerut demisia medicului, care a mai fost concediat în 2016 tot în urma unor reclamaţii, dar care a fost reangajat după ce a câştigat în instanţă, transmite Agerpres.

Părinţii fetei au spus că nu înţeleg de ce a murit în condiţiile în care a intrat „pe picioarele ei, cu zâmbetul pe buze", iar medicul de gardă ar fi vorbit urât şi i-ar fi spus că e obeză.

Managerul Spitalului Judeţean, Adrian Marc, a declarat că sunt în desfăşurare mai multe anchete, fiind aşteptat rezultatul anchetei Colegiului Medicilor care să arate cauzele şi împrejurările în care a avut loc decesul şi dacă medicul care a tratat-o pe elevă a procedat corect sau este vorba despre un caz de malpraxis. El a afirmat că la adresa medicului este o singură plângere.

Este o comisie care poate stabili dacă este vorba sau nu despre o culpă medicală. Cazul este în analiză la Colegiul Medicilor, eu nu am cum să exercit presiune asupra lor. Îmi doresc obiectivitate şi doresc măsuri cât mai rapide, mai curate şi concrete. Nu am ce să ezit, nu am nicio datorie faţă de doctorul în cauză sau alte cadre. Eu îmi doresc să se ia măsurile corecte. Eu în două rânduri repetate am fost asociat că instig oamenii să vină să depună reclamaţii împotriva unui cadru medical. Nu e vorba că instig, dar am zis 'daţi-mi muniţie pentru război'. Vă asigur că ceea ce trebuie făcut voi face", a declarat Adrian Marc.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cum explică spitalul decesul pacientei

Potrivit unui comunicat al SJU, tânăra a murit după al doilea stop cardiorespirator, având probleme de respiraţie.

„În data de 18.01.2023, ora 15,21 s-a prezentat la UPU o minoră în vârstă de 15 ani cu următoarele semne de detresă cardio-respiratorie: slăbiciune, paloare, tahicardie, saturaţie oxigen 88%. A fost preluată de echipa de Urgenţe majore şi intubată, primele investigaţii pledând pentru un cord pulmonar acut şi suspiciune de tromboembolism pulmonar, motiv pentru care se recurge la manevra de tromboliză. În ciuda eforturilor conjugate ale echipei multidisciplinare (pediatru, cardiolog, terapie intensivă) de susţinere a funcţiilor vitale, starea generală a pacientei se alterează galopant, survenind un stop cardiorespirator resuscitabil. La aproximativ 30 minute, ora 19,10 intervine decesul, urmare a celui de-al doilea stop cardiorespirator, din păcate, iresuscitabil de această dată", au precizat reprezentanții spitalului.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un camion care transporta gunoi menajer s-a răsturnat lângă gardul unei locuințe din Botoșani. FOTO
Un camion care transporta gunoi menajer s-a răsturnat lângă gardul unei locuințe din Botoșani. FOTO

Un camion care transporta gunoi s-a răsturnat, miercuri, pe o stradă din municipiul Dorohoi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Un bărbat din Constanța a vrut să-și dea foc în parcarea unui mall din Constanța. A fost dus la spitalul de psihiatrie
Un bărbat din Constanța a vrut să-și dea foc în parcarea unui mall din Constanța. A fost dus la spitalul de psihiatrie

Un bărbat, de 34 de ani, care miercuri s-a stropit cu benzină, în parcarea unui centru comercial din municipiul Constanţa, şi a ameninţat că îşi dă foc, a fost imobilizat de poliţişti şi dus la spitalul de psihiatrie.

Un bărbat a fost găsit de jandarmi cu un cuțit asupra lui într-un autobuz din Râmnicu Vâlcea
Un bărbat a fost găsit de jandarmi cu un cuțit asupra lui într-un autobuz din Râmnicu Vâlcea

Un bărbat de 63 de ani va fi cercetat pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după ce un echipaj de jandarmi l-a surprins cu un cuţit asupra lui într-o staţie de autobuz din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.