SURSE | Cele două minore de zece și 12 ani răpite de un prieten al concubinului mamei au fost violate

fete rapite si violate

Două minore din judeţul Braşov care au fost răpite de către un prieten al concubinului mamei acestora au fost găsite, sâmbătă, de poliţişti pe raza judeţului Prahova.

Bărbatul care le-a răpit a recunoscut faptul că le-a violat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres surse judiciare.

În cursul zilei de sâmbătă, la nivel naţional a fost emisă alerta „răpire minori”, victime fiind două surori, cu vârste de 10, respectiv 12 ani.

La data de 12 noiembrie 2022, în jurul orei 10,25, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la dispariţia a două minore, respectiv Repede Gabriela-Mihaela, în vârstă de 12 ani şi Gecso Elena-Andreea, în vârstă de 10 ani. Din cercetări a reieşit faptul că, în data de 11 noiembrie, în jurul orei 19,00, la domiciliul minorelor, situat comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov, s-ar fi prezentat un bărbat, pe nume Costi, cunoştinţă a concubinului mamei celor două minore, care i-ar fi cerut acordul mamei de a le lua pe cele două fete pentru a merge să facă un grătar la locuinţa sa şi a se juca cu alţi copii, urmând să revină la domiciliu în jurul orei 21,00. Întrucât cele două minore nu au revenit la domiciliu, iar bărbatul în cauză nu mai răspunde la telefon, mama celor două minore a alertat cadrele de poliţie”, a transmis IPJ Braşov.

Fetele au fost găsite pe raza judeţului Prahova.

Citește și
printesa amalia
Prinţesa Amalia, moştenitoarea tronului Ţărilor de Jos, sub securitate sporită din cauza unor ameninţări
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urma emiterii alertei 'răpire minori' la nivel naţional, în cadru IPJ Prahova au fost instituite filtre şi dispozitive rutiere pentru depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei. În jurul orei 17,00, o echipă operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti formată din ofiţeri de specialitate a oprit în trafic pe raza comunei Valea Călugărească, în satul Valea Nocovani, autoturismul dat în consemn. La volanul acestuia se afla bărbatul în vârstă de 42 de ani, împreună cu cele două minore. El a fost condus la sediul unităţii de poliţie pentru audieri. Cercetările sunt continuare de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Braşov”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Mihaela Florescu.

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că cele două minore au fost violate de către bărbatul care le-a răpit, acesta recunoscându-şi fapta.

De altfel, el era înscris în registrul agresorilor sexuali, fiind condamnat anterior tot pentru viol, au precizat sursele citate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Două copile de 10 și 12 ani, răpite de un cunoscut al mamei lor. Unde le-a găsit poliția
Două copile de 10 și 12 ani, răpite de un cunoscut al mamei lor. Unde le-a găsit poliția

Două surori minore, cu vârste de 10, respectiv 12 ani, pentru care a fost emisă sâmbătă o "Alertă răpire copil" au fost găsite în judeţul Prahova.

Prinţesa Amalia, moştenitoarea tronului Ţărilor de Jos, sub securitate sporită din cauza unor ameninţări
Prinţesa Amalia, moştenitoarea tronului Ţărilor de Jos, sub securitate sporită din cauza unor ameninţări

Măsurile de securitate din jurul prinţesei moştenitoare Amalia a Regatului Ţărilor de Jos au fost sporite considerabil din cauza îngrijorării că aceasta ar putea fi victima unei tentative de răpire sau a unui atac.

Un tânăr a încercat să răpească o fetiță de 10 ani de lângă școală. Ce au făcut părinții după ce l-au recunoscut la TV
Un tânăr a încercat să răpească o fetiță de 10 ani de lângă școală. Ce au făcut părinții după ce l-au recunoscut la TV

Un bărbat în vârstă de 28 de ani este acuzat de răpire, după ce a încercat să răpească o fetiță de 10 ani, de lângă școala la care învăța.

Pedepsele primite de o bandă de violatori după ce au abuzat sexual mai multe fete de 13 ani
Pedepsele primite de o bandă de violatori după ce au abuzat sexual mai multe fete de 13 ani

Șapte bărbați au fost condamnați la închisoare săptămâna trecută după ce au fost găsiți vinovați pentru mai multe infracțiuni, inclusiv viol, răpire de copii și agresiuni sexuale.

O femeie a anunțat că două tinere din Galați au fost răpite de pe stradă. Polițiștii se confruntă cu o situație ciudată
O femeie a anunțat că două tinere din Galați au fost răpite de pe stradă. Polițiștii se confruntă cu o situație ciudată

Polițiștii au fost în alertă, după ce o femeie din Galați a anunțat că două tinere, de 24 și 27 de ani, ar fi fost răpite. Cea care a sunat la 112 a precizat că ar fi văzut patru indivizi care le-au obligat să urce într-o mașină.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.