Sumele pe care Guvernul le-a promis pentru șomaj tehnic sunt impozabile

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile au comunicat, marți, că sumele pe care Guvernul le-a promis pentru șomaj tehnic, sunt impozabile.

Pentru fiecare indemnizație, statul va lua înapoi 42%, drept contribuții și impozit, potrivit Ordonanței publicată în Monitorul Oficial. Așa că suma maxima, va fi de 2.380 de lei, indiferent de cât de mare avea leafa titularul.

Cine vrea să aplice pentru acest ajutor, poate să depună actele online, începând de mâine. De săptămâna viitoare, ar putea deveni posibilă, și amânarea ratelor, timp de 9 luni, pentru cei care au împrumuturi, dacă executivul aprobă, joi, normele de aplicare.

Firmele și cei care obțin venituri din alte tipuri de contracte, afectați de măsurile autorităților pentru combaterea epidemiei COVID, pot depune la Agențiile de Șomaj și la cele pentru Plăti cereri online pentru ajutoarele de șomaj tehnic de la stat.

Violetă Alexandru, ministrul Muncii: "Se vor procesa în regim de urgență, termenul prevăzut în ordonanță este de 10 zile, dar nu așteptați până în ultimul moment. Așa încât vă încurajăm să pregătiți documentele și să le depuneți la cele două entități menționate, toate documentele se depun online. E vorba pentru cei care au contracte individuale de muncă de 75% din câștigul salarial al persoanei pe luna martie, respectiv maximum 75% din câștigul salarial mediu brut".

Citește și
Ludovic Orban, Florin Citu
Guvernul a modificat OUG care permite românilor să ceară amânarea ratelor la bănci
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Faptul că suma este impozabilă a apărut direct în Monitorul Oficial. Până acum nu a fost anunțată explicit această taxare a indemnizației de criză.

Adrian Benta, consultant fiscal: "Practic cea mai mare indemnizație brută va fi obținută de acele persoane care au avut salarii neimpozabile de 4071 RON, dar această indemnizație este una supusă taxelor și impozitelor, respectiv nu mai puțin de 45% din această sumă se întoarce tot la bugetul de stat".

Calculul arată că din suma maximă brută de 4071 de lei, anunțată ca ajutor de stat pentru șomaj tehnic se vor scădea contribuțiile la sănătate și pensii, iar din baza de calcul rămasă se scade și impozitul de 10% așa că omul rămâne în mâna cu maximum 2.381 de lei - adică 42% se întoarce la stat.

Adrian Benta, consultant fiscal: "Asta va pune multe persoane în situații neplăcute mai ales dacă au rate dacă au și alte datorii, sau dacă sunt mai multe persoane ale familiei aflate în șomaj tehnic".

Tot în monitorul Oficial a ajuns și Ordonanța pentru amânarea ratelor la credite timp de maximum 9 luni, act adoptat în două ședințe de Guvern.

Termenul de depunere a cererii la bancă, telefonic sau pe mail, e de 45 de zile începând de azi.

Florin Citu, Ministrul Finanțelor: "În 45 de zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe se pot depune aceste cereri. Au fost discuții în spațiul public că nu este timp, acum sper că avem timp. Cei care își plătesc restanțele până la momentul la care fac solicitarea de amânare sau de suspendare a datelor pentru nouă luni de zile pot să beneficieze și aceștia de această facilitate".

Specialist Financiar: „Dobânda din perioada amânării se va aduna la creditul principal, și oamenii o vor plăti și pe aceasta cu dobândă. La creditele ipotecare unde nu se va calcula dobânda la dobândă.

Cei care susţin drepturile consumatorilor spun că măsura duce la creşterea ratelor, după reluarea plăţilor".

Alin Iacob, preşedinte AURSF: "De fapt și de drept nu este o amânare adevărată, așa cum ar fi trebuit să se întâmple, ci este o mutare și o adunare la soldul creditului a dobânzii din perioada de amânare a ratelor. Ceea ce înseamnă o creștere de fapt a sumei de rambursat de către consumator la finalul acestei perioade. Nu așa cum ar fi fost firesc și normal să rămână exact aceeași sumă, practic să se decaleze scadența cu numărul de rate amânate".

Normele de aplicare pentru Ordonanța ratelor amânate, cele care vor stabili cine este afectat de criză direct sau indirect și cine nu poate cere amânarea creditului, ar putea fi adoptate în ședința de Guvern de joi, potrivit oficialilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Guvernul adoptă luni modificări majore la Ordonanța privind amânarea ratelor
Guvernul adoptă luni modificări majore la Ordonanța privind amânarea ratelor

La începutul şedintei de Guvern, Ludovic Orban a anunțat că dobânzile din perioada de amânare a ratelor nu vor mai fi adăugate creditului, în cazul celor ipotecare, iar persoanele fizice și firmele pot depune cererea la bancă până la jumătatea lunii mai.

Guvernul a modificat OUG care permite românilor să ceară amânarea ratelor la bănci
Guvernul a modificat OUG care permite românilor să ceară amânarea ratelor la bănci

Ordonanța de urgență a Guvernului prin care românii vor putea cere amânarea plăţii ratelor cu până la 9 luni a fost modificată, luni, astfel încât să nu mai existe ”dobândă la dobândă”, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.

S-a adoptat OUG privind amânarea ratelor cu până la 9 luni. Cine va beneficia de facilitate
S-a adoptat OUG privind amânarea ratelor cu până la 9 luni. Cine va beneficia de facilitate

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat, joi seară, după ședința de Guvern, aprobarea OUG privind amânarea plății ratelor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.