Substanța extrem de periculoasă cu care s-a spălat femeia din Oradea a fost interzisă din 2007 în UE

×
Codul embed a fost copiat

După un val de cazuri dramatice generate de inconștiența unor adulți, iată că și două copile din Oradea sunt în stare gravă la spital, după gestul nesăbuit al mătuşii lor.

Femeia s-a spălat cu o substanţă extrem de toxică. Credea că are scabie şi s-a tratat singură cu o un pesticid extrem de puternic, utilizat la oi. Apoi, a luat-o pe una dintre fetițe în brațe. Atât ea, cât şi cea mică, de doi ani, sunt în comă. Internate sunt și sora mai mare, dar și mama copilelor.

Mătuşa fetelor, o femeie de 27 de ani, avea măncărimi la picioare şi, suspectând că are scabie, s-a spălat cu o soluţie care conţine un pesticid puternic, de uz veterinar.

Apoi şi-a luat nepoata cea mică în braţe şi, inevitabil, fetiţa a intrat în contact cu acea substanță. Lângă ele se aflau sora fetiței și mama celor două copile care au inhalat vaporii. După câteva ore, tuturor li s-a făcut rău.

Dr. Hadrian Borcea, șef UPU Oradea: „Fetița de 2 ani și mătușa erau în comă din cauză că această substanță traversează pielea, practic și pe fetiță și pe mătușă, efectele s-au manifestat în urma traversării barierei cutanate."

Citește și
copil la spital
Fetița de trei ani din Iași care a fost spălată pe cap cu o substanță toxică a intrat în moarte cerebrală
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Substanţa - din categoria organo-fosforicelor - atacă la om în principal sistemul nervos şi organele interne. Din acest motiv, a fost interzisă din 2007, în Uniunea Europeană.

Autoritățile din Uniunea Europeană au renunțat la folosirea acestei subtante - ca pesticid- tocmai din cauză că este foarte toxică. Ea rămâne o perioadă îndelungată în interiorul plantelor, așa încât, oamenii sau animalele care ar consuma acele plante sunt în pericol.

La noi, mai poate fi folosită doar pentru combaterea scabiei la oi. Dar și în această situatie, se poate cumpăra numai cu rețetă de la medic, iar carnea animalului respectiv nu trebuie consumată mai devreme de 14 zile.

Radu Șumălan, profesor doctor Universitatea de Științele Vieții Timișoara: „Nici nu se pune problema în a fi utilizate pentru uz uman. Au o capacitate foarte mare de a fi preluate, inclusiv prin tegument, prin piele, dar și prin inhalare."

Revoltător este, spun autoritățile, că aceste cazuri se repetă deși specialiștii au venit cu avertismente frecvent.

Dr. Hadrian Borcea, șef UPU Oradea: „Aceeași substanță a mai fost folosită și la spălare, deparazitare, la alți 3 copii, doi în decembrie și o fetiță acuma, în ianuarie. Deci, practic, suntem la 7 cazuri la care, total inconștient, părinții folosesc această substanță."

Dr. Claudia Târziu medic dermatolog: „Este important atunci când am o suspiciune de scabie sau orice boală dermatologică să o tratăm la medic. Nu trebuie să ne tratăm acasă."

Apartamentul victimelor a fost decontaminat, iar specialiștii au luat probe, inclusiv din recipientul în care era substanţa periculoasă. Parchetul a deschis o anchetă în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O fetiță și mătușa ei sunt în comă după ce femeia s-a dat pe piele cu o substanță toxică și apoi a luat-o în brațe
O fetiță și mătușa ei sunt în comă după ce femeia s-a dat pe piele cu o substanță toxică și apoi a luat-o în brațe

O fetiţă de numai doi ani şi mătuşa ei sunt în comă, la spitalul din Oradea, după un gest nesăbuit.

Fetița de trei ani din Iași care a fost spălată pe cap cu o substanță toxică a intrat în moarte cerebrală
Fetița de trei ani din Iași care a fost spălată pe cap cu o substanță toxică a intrat în moarte cerebrală

Două fetițe de 3, respectiv 4 ani, au ajuns la spital după ce au fost spălate pe cap de către mama lor cu o substanță toxică și s-au intoxicat.

Mama care și-a spălat fetițele cu o substanță de uz veterinar avea substanța toxică de la soțul ei, cioban
Mama care și-a spălat fetițele cu o substanță de uz veterinar avea substanța toxică de la soțul ei, cioban

Două surori din județul Iași de 3 și respectiv 4 ani au ajuns în stare gravă la spital în urma unei drame cu repetiție în România: s-au intoxicat cu o substanţă extrem de periculoasă de uz veterinar.

Care este starea fetițelor din Iași spălate pe cap de mamă cu o substanță toxică. Ar fi vorba despre insecticid
Care este starea fetițelor din Iași spălate pe cap de mamă cu o substanță toxică. Ar fi vorba despre insecticid

Prognosticul medicilor în cazul celor două fetiţe aduse la spital după ce au fost spălate pe cap cu o substanţă toxică este unul rezervat, ele fiind internate în Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi.

 

Două fetițe din Iași au fost spălate pe cap cu o substanță toxică de către mama lor. Una dintre ele este în comă
Două fetițe din Iași au fost spălate pe cap cu o substanță toxică de către mama lor. Una dintre ele este în comă

Două fetiţe dintr-o comună ieşeană, de trei ani, respectiv patru ani, s-au intoxicat cu o substanţă necunoscută, una dintre ele fiind în comă, iar cealaltă fiind resuscitată de către medici.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.