Substanța care a produs dezastrul din Beirut, descoperită în cantități uriașe într-un sat din România

Azotat de amoniu
Politia Romana

O cantintate de 35 de tone de azotat de amoniu, substanţa care a produs explozia de la Beirut, dar şi deflagraţia de la Mihăileşti din 2004, au fost găsite de Poliţia Galaţi, depozitate în condiţii improprii, la Vlădeşti.

Sacii cu azotat de amoniu erau depozitaţi fără să se respecte măsurile stricte de siguranţă prevăzute de lege în cazul substanţelor extrem de periculoase.

Descoperirea a fost făcută de către poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase care au făcut un control la punctul de lucru din localitatea Vlădeşti - aproape de granița cu Republica Moldova - al unei societăţi comerciale. Acolo, poliţiştii au găsit, într-o magazie, două kilograme de insecticid, produs clasificat ”foarte toxic”, deţinut ilegal, şi peste 70 de litri de produse de protecţia plantelor, expirate, faţă de care administratorul societăţii nu luase măsura neutralizării printr-o firmă autorizată.

Potrivit Poliţiei Judeţene Galaţi, în timpul aceluiaşi control, poliţiştii au găsit 35.000 de kilograme de azotat de amoniu, depozitat în condiţii improprii.

Citește și
beirut
Proteste violente în Liban după explozia din portul Beirut. Oamenii cer alegeri anticipate
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ca urmare, administratorul societăţii este cercetat pentru mai multe infracţiuni, între care trafic de produse şi substanţe toxice şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi a produselor de protecţia plantelor numai ambalate şi în locuri protejate.

Deflagraţia de la Beirut din 4 august a avut loc într-un depozit unde se aflau stocate în mod necorespunzător 2.750 de tone de azotat de amoniu. Cel puţin 200 de oameni şi-au pierdut viaţa în această explozie de proporţii, iar peste 6.000 au murit. Zeci de oameni sunt încă daţi dispăruţi, mulţi dintre ei fiind lucrători străini. Peste 250.000 de locuitori au rămas fără adăpost.

În 24 mai 2004 un camion încărcat cu 20 de tone de azotat de amoniu de la combinatul chimic Doljchim s-a răsturnat pe DN 2 E 85 în apropiere de localitatea Mihăileşti, a luat foc şi a explodat în timp ce pompierii militari ajunşi la faţa locului încercau să lichideze flăcările. În urma exploziei de la Mihăileşti au murit 18 oameni iar alţi 13 au fost răniţi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Haos pe străzile din Beirut, pentru a treia noapte consecutiv
Haos pe străzile din Beirut, pentru a treia noapte consecutiv

Pentru a treia noapte consecutiv, pe străzile din Beirut a dominat haosul. Mii de libanezi au protestat în fața Parlamentului.

Proteste violente în Liban după explozia din portul Beirut. Oamenii cer alegeri anticipate
Proteste violente în Liban după explozia din portul Beirut. Oamenii cer alegeri anticipate

În Liban oamenii de rând au trecut de la neputința de după explozia din Beirut la furie oarbă. Țara este la pământ din punct de vedere economic, dar și umanitar. Iar voci tot mai apăsate cer revoluție.

Explozia din Beirut. Povestea pompierilor trimiși în mijlocul dezastrului. „Parcă s-ar fi evaporat”
Explozia din Beirut. Povestea pompierilor trimiși în mijlocul dezastrului. „Parcă s-ar fi evaporat”

Libanul este în doliu şi în stare de urgenţă după uriaşa explozie din Beirut, care a dus la moartea a 154 de persoane.

Proteste cu gaze lacrimogene în Liban, în fața Parlamentului: ”Revoluție, revoluție”
Proteste cu gaze lacrimogene în Liban, în fața Parlamentului: ”Revoluție, revoluție”

Forţele de ordine libaneze au lansat sâmbătă gaze lacrimogene asupra manifestanţilor adunaţi în faţa Parlamentului pentru a protesta față de clasa politică pe care o consideră responsabilă de explozia de marţi, relatează Reuters, dpa şi AFP.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.