Straja, stațiunea unde se poate schia pe un munte întreg. Este plină de turiști în aceste zile

×
Codul embed a fost copiat

În Valea Jiului, o zonă sărăcită după închiderea minelor de cărbune, s-a dezvoltat în ultimii ani unul dintre cele mai mari domenii schiabile din România.

 

La Straja, în județul Hunedoara, turiștii sunt așteptați să se bucure de zăpadă pe cei aproape 30 de kilometri de pârtie. Anul acesta, pentru că n-au mai plecat peste hotare, numeroși români au descoperit frumusețea locului.

La Straja găsim 9 pârtii, iar cea cea mai lungă dintre ele are 8 km şi 100 de metri. Porneşte din vârful muntelui, de la cota 1.868, şi coboară până la intrarea în staţiune.

Alin Părău – administrator pârtie: „Telegondola, 3 telescaune, 6 teleschiuri, pârtii interconectate între ele, cam ăsta e domeniul schiabil din Straja."

Citește și
telescaun
Panică în staţiunea Straja. Câţiva turişti au rămas blocaţi în telescaun
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urmă cu 20 de ani, Straja avea doar câteva cabane. Acum, staţiunea se extinde de la un an la altul.

Turist: „Îmi place mult de tot, vin în fiecare an – pârtie, zăpada – zăpada e foarte bună, e o zonă foarte frumoasă, v-o recomand cu drag."

„Foarte bine, ne distrăm, prima oară la Straja, dar sunt sigur că nu o să fie şi ultima, sunt sigur că va fi mişto aici, vremea e cam urâtă sus, puţină ceață, dar mâine sigur va fi mai bine, veniţi la munte", spune un alt turist.

Marius Fodoran – administrator Tabere Straja: „Straja este într-o continuă dezvoltare, aici avem o pârtie de începători. În general, schiorii începători vin să înveţe aici, iar apoi merg pe pârtiile mari din staţiune. Acum sunt sunt deschise 70% dintre pârtii."

Lucian Resmeriță – primar municipiul Lupeni: „Straja este staţiunea în care se schiază pe un munte întreg. Avem un munte întreg care este plin de zăpadă şi unde se poate schia fie în stânga, fie în dreapta, pe toate zonele lor.”

Turist: „Sunt pârtiile mai diversificate, ai de unde alege. Zăpadă, cât trebuie."

Aerul de munte creşte pofta de mâncare. Gazdele le oferă oaspeţilor platouri cu bunătăţile locului.

„Slăninuţă, telemea de vacă. Untura, cu tot cu jumări în ea" explică un bucătar.

Tot la Straja a fost deschisă o tabără permanentă pentru copiii care vor să înveţe să schieze.

O cartelă care permite accesul o zi pe toate pârtiile din staţiune costă 110 lei. Iar un abonament pentru întreg sezonul este 1.500 de lei.

Este momentul perfect să vizitaţi această staţiune, pentru că zăpada este din belşug. Accesul la muntele de la Straja se face de pe Drumul naţional 66A. Maşinile sunt de regulă lăsate într-o parcare la baza muntelui, de unde turiştii pot lua telegondola. De reţinut că marţea este zi de revizie atât la telegondolă, cât şi la telescaune, în timp ce teleskiurile funcţionează normal. În staţiune există aproape 3.000 de locuri de cazare, deşi numărul celor care ar dori să rămână aici măcar o noapte este uneori şi dublu. Iar preţurile sunt accesibile, între 150 şi 200 de lei pentru o cameră dublă, cu mic dejun inclus.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Povestea ursului Baloo, mascota stațiunii Straja. Cum și-a sărbătorit ziua
Povestea ursului Baloo, mascota stațiunii Straja. Cum și-a sărbătorit ziua

A fost sărbătoare la Straja, unde sute de turiști i-au spus "La mulți ani!" ursului Baloo.

Panică în staţiunea Straja. Câţiva turişti au rămas blocaţi în telescaun
Panică în staţiunea Straja. Câţiva turişti au rămas blocaţi în telescaun

Momente dramatice la staţiunea Straja, din judeţul Hunedoara. Câţiva turişti au anunţat că au rămas blocaţi într-o instalaţie de telescaun.

Investițiile private în turism, blocate de birocraţie.
Investițiile private în turism, blocate de birocraţie. "Muntele Mic- o debandadă şi o anarhie"

AVALANŞA DE INCOMPETENŢĂ, partea a III-a. Şi, de parcă nu era suficient ca autorităţile sunt incompetente în a construI şi a face proiecte viabile, mai pun beţe în roate şi puţinilor investitori care vor să ridice ceva.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.