Statele membre ale UE au ajuns la un acord asupra unui plan de reducere a consumului de gaz

Gaze
Shutterstock

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat marţi un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrările ruseşti, a anunţat preşedinţia cehă a Consiliului UE.

Cei 27 de miniştri ai Energiei din UE au aprobat o propunere de a reduce voluntar consumul de gaze cu 15% din august până în martie.

„Nu a fost o misiune imposibilă! Miniştrii (energiei din cele 27 de state membre, reuniţi la Bruxelles - n.r.) au ajuns la un acord politic privind reducerea cererii de gaz în pregătirea pentru iarna viitoare,” a anunţat preşedinţia cehă pe contul său de Twitter.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat că acordul îi va arăta președintelui rus Vladimir Putin că Europa a rămas unită în fața ultimelor reduceri de gaze ale Moscovei. „Nu ne vei despărţi,” a spus Habeck, potrivit Reuters.

Ungaria a fost singura țară care s-a opus acordului, au declarat doi oficiali UE.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ce prevede acordul pentru gaze al UE

Noul compromis survine după ce mai multe ţări membre au protestat faţă de ţinta globală a reducerii consumului de gaze naturale cu 15%, raportat la consumul mediu al ultimilor cinci ani, cerută de Comisia Europeană pentru perioada 1 august 2022 - 31 martie 2023, potrivit Agerpres.

Deşi acest obiectiv procentual se menţine, textul convenit în final prevede că statele membre vor face ''tot posibilul'' pentru a atinge această ţintă a reducerii consumului de gaz, reducere care deocamdată este voluntară.

Dar în caz de ''risc de gravă penurie'', un mecanism de alertă va face ''obligatorie'' pentru cele 27 de state membre reducerea consumului de gaz cu 15%, însă acesta prevede mai multe situaţii în care ţările membre vor putea cere aplicarea unor derogări.

De pildă, statele UE care nu sunt interconectate cu reţelele de gaze ale altor state membre vor fi scutite de la reducerea obligatorie a consumului de gaze, întrucât nu vor putea elibera volume semnificative de gaze în favoarea altor state membre.

De asemenea, ţările ale căror reţele de electricitate nu sunt sincronizate cu sistemul european şi depind în mare măsură de gaze naturale pentru producţia de electricitate vor şi ele scutite, pentru a evita o criză a furnizării de energie electrică în acele state.

O excepţie va mai putea fi cerută de un stat membru pentru a-şi adapta cererea internă de gaze dacă acel stat are interconexiuni limitate cu altele şi dacă poate demonstra că foloseşte la maxim capacităţile sale de export către alte state, inclusiv capacităţile de export de gaz natural lichefiat (GNL).

Alte derogări mai pot fi solicitate dacă un stat membru depinde în mare măsură de gazele naturale ca materie primă pentru industriile critice sau în cazul în care consumul său a crescut cu cel puţin 8% în ultimul an comparativ cu media ultimilor cinci ani.

Comunicatul oficial al Comisiei Europene: 

 

„Astăzi, UE a făcut un pas decisiv pentru a face față amenințării unei întreruperi complete a gazului de către Putin. Salut aprobarea de către Consiliu a Regulamentului Consiliului privind măsurile coordonate de reducere a cererii de gaze.

Acordul politic la care a ajuns Consiliul în timp record, bazat pe propunerea Comisiei depusă săptămâna trecută, va asigura o reducere ordonată și coordonată a consumului de gaze în UE, pentru iarna viitoare. Acesta completează toate celelalte acțiuni întreprinse până în prezent în contextul REPowerEU, în special pentru a diversifica sursele de aprovizionare cu gaz, a accelera dezvoltarea surselor regenerabile și a deveni mai eficient din punct de vedere energetic.

Angajamentul colectiv de reducere cu 15% este foarte semnificativ și ne va ajuta să ne umplem depozitul înainte de iarnă.În plus, posibilitatea de a declara o stare de alertă a UE care să declanșeze reduceri obligatorii a consumului de gaze în statele membre oferă un semnal puternic că UE va face tot ce este necesar pentru a-și asigura securitatea aprovizionării și pentru a-și proteja consumatorii, fie că este vorba de gospodării sau industrie.

Acționând împreună pentru reducerea cererii de gaze, ținând cont de toate specificitățile naționale relevante, UE a asigurat bazele solide pentru solidaritatea indispensabilă între statele membre în fața șantajului energetic al lui Putin. Anunțul Gazprom că va reduce în continuare livrările de gaz către Europa prin Nord Stream 1, fără niciun motiv tehnic justificat, ilustrează și mai mult natura nesigură a Rusiei ca furnizor de energie. Datorită deciziei de astăzi, suntem acum pregătiți să ne abordăm securitatea energetică la scară europeană, ca Uniune.”

Acțiunile germane și italiene au scăzut după decizia UE

Acțiunile germane și italiene au scăzut marți cu 1%, conducând la scăderi la bursele importante din zona euro.

Pierderile au fost înregistrate după ce țările Uniunii Europene au aprobat un plan de urgență pentru a-și reduce cererea de gaze, potrivit Reuters.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Papa Francisc a folosit iar cuvântul vulgar la adresa homosexualilor pentru care își ceruse scuze. ”E un aer gay în Vatican”
Papa Francisc a folosit iar cuvântul vulgar la adresa homosexualilor pentru care își ceruse scuze. ”E un aer gay în Vatican”

Papa Francisc a folosit din nou un cuvânt extrem de disprețuitor împotriva homosexualilor pentru care și-a cerut deja scuze luna trecută, a anunțat agenția de presă ANSA. ”E un aer gay în Vatican”, a comentat marți papa.

 

Una dintre cele mai temute unități de luptă ale Ucrainei, Brigada Azov, va primi arme de la americani
Una dintre cele mai temute unități de luptă ale Ucrainei, Brigada Azov, va primi arme de la americani

Statele Unite au ridicat interdicția de a furniza arme și instruire americane unei unități militare ucrainene controversate, care a a avut un rol esențial în apărarea orașului Mariupol, a anunțat Departamentul de Stat al SUA.

 

ONU: Israelul este responsabil de crime împotriva umanităţii în Fâşia Gaza
ONU: Israelul este responsabil de crime împotriva umanităţii în Fâşia Gaza

Israelul este responsabil de crime împotriva umanităţii, mai ales pentru "exterminare", în Fâşia Gaza.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.