Soluția anti-secetă practicată de tot mai mulți fermieri din România

×
Codul embed a fost copiat

În războiul cu seceta cruntă din utimii 70 de ani unii fermieri au obținut și mici victorii cu ajutorul unor arme tradiționale.

Pentru că arborii păstrează umezeala în sol și împiedică evaporarea ei rapidă au plantat copaci în jurul terenurilor. Nu vă imaginați însă că operațiunea a mers ca pe roate. Doar suntem în țara dosarului cu șină, iar birocrația a „năpădit” chiar și plantarea copacilor.

În Dobrogea, pământul n-a simţit binecuvântarea ploii de mai bine de 60 de zile. Mai ferit de năpastă a fost însă un fermier din Viişoara, care acum câţiva ani a plantat arbori în jurul culturilor.

Gigi Dumbravă, pomicultor: ”Perdelele forestiere au rolul de a diminua puterea vântului. Asta înseamnă că pământul nu se mai usucă atât de repede, umiditatea din sol rămâne mai mult timp evaporarea este mult mai slabă plantele au mai multă apă. Perdelele forestiere au rolul pe timp de iarnă de a crea acele straturi de zăpadă”.

Şi la Galaţi, herghelia de la Tuluceşti e ferită de o perdea naturală asemănătoare. Statul, prin Romsilva, a plantat 50 de hectare de arbori care protejează peste două treimi din teren.

Citește și
Nelu Tătaru
Ministrul Sănătăţii anunţă că se poate ajunge la 1.500 cazuri de Covid-19 zilnic. Sunt luate în calcul noi restricții
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Daniel Bălănică - reprezentant herghelia Tuluceşti: "Diferenţele se văd încă de la răsărirea culturilor. Pe solele protejate de perdele forestiere răsărirea fiind mult mai uniformă faţă de celelalte, dar şi la recoltare sunt diferenţe considerabile pe aceste terenuri".

Gheorghe Luca - purtător de cuvânt Direcţia Silvică Galaţi: ”O metodă care poate fi la îndemâna oricărui deţinător de teren agricol, foarte practică şi foarte ieftină este aceea de a-şi înfiinţa propriile perdele de protecţie care pot fi realizate cu material local, şi mă refer la păducel, sălcioara la măceş"

Mircea Kipaila, fermier: "În cinci, şapte ani zona se schimbă radical din punct de vedere agricol inclusiv din punctul de vedere al precipitaţiilor, al structurii terenului".

Însă cei care vor să scape de secetă se lovesc de anumite condiţii, trecute în lege. Terenurile trebuie să fie cadastrate, iar destinaţia oficială - modificată ulterior în acte.

Aşa se face că în judeţul Constanța, din cele aproximativ 530 de mii de hectare de teren agricol şi păşuni, mai puţin de 50 de mii de hectare sunt acum protejate de perdele forestiere.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Premieră la Cluj. Medicii folosesc o nouă metodă pentru tratarea pacienților cu Covid-19
Premieră la Cluj. Medicii folosesc o nouă metodă pentru tratarea pacienților cu Covid-19

Zece la sută dintre românii testați în ultimele 24 de ore au fost diagosticați cu Covid-19 în timp ce în secțiile de terapie intensivă sunt îngrijiți luni 506 pacienți în stare gravă.

Ministrul Sănătăţii anunţă că se poate ajunge la 1.500 cazuri de Covid-19 zilnic. Sunt luate în calcul noi restricții
Ministrul Sănătăţii anunţă că se poate ajunge la 1.500 cazuri de Covid-19 zilnic. Sunt luate în calcul noi restricții

Ministrul Sănătăţii spune că autorităţile au o evaluare care merge până la 1.500 de cazuri de COVID-19, în condiţiile în care se redeschid restaurantele în interior, cinematografele, teatrele şi şcolile, acest lucru fiind valabil dacă regulile se respectă

Povestea avionului cu ”covidioți”. 16 persoane s-au infectat cu COVID-19, iar 193 au intrat în carantină
Povestea avionului cu ”covidioți”. 16 persoane s-au infectat cu COVID-19, iar 193 au intrat în carantină

Dezbateri intense în Marea Britanie după ce un zbor plin de așa-numiți „covidioți”, au provocat infectarea a 16 pasageri cu noul coronavirus, 193 de persoane au fost puse în carantină, informează BBC.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă