Șofer de 21 de ani din Galați, prins de polițiști la 4 zile după ce a fost surprins de radar gonind cu 185 km/h

politia
Shutterstock

Un tânăr de 21 de ani din judeţul Galaţi a fost identificat după 4 zile de la momentul la care a fost urmărit de poliţişti, fără a fi prins.

Un tânăr de 21 de ani din judeţul Galaţi a fost identificat după 4 zile de la momentul la care a fost urmărit de poliţişti, fără a fi prins. Tânărul conducea cu mare viteză în oraşul Tecuci când a fost surprins de poliţişti şi nu a oprit la semnalul agenţilor, potrivit News.ro.

Conform IPJ Galaţi, la data de 18 decembrie, a fost înregistrat cu viteza de 125 km/h în municipiul Tecuci, un autoturism, al cărui conducator auto nu a oprit la semnalele poliţiştilor rutieri. Bărbatul aflat la volan a accelerat, demarând în trombă, iar un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci a pornit în urmărire, fără a se reuşi oprirea acestui autoturism.

Ulterior acelaşi autoturism a fost înregistrat cu aparatul radar, pe DN25, între Tecuci şi Drăgăneşti cu viteza de 185 Km/h, fiind filmat din spate, iar în satul Malu Alb a fost urmărit circa 10 minute fără ca cel aflat la volan să oprească la semnalul poliţiştilor, după care a fost pierdut.

La data de 22 decembrie, conducătorul auto a fost depistat, fiind vorba despre un tânăr cu vârsta de 21 de ani, din satul Toflea, comuna Brahăşeşti, judeţul Galaţi.

Citește și
accident roma
Accident tragic în Botoșani. Un șofer de 24 de ani a murit după ce s-a izbit cu mașina de mai mulți copaci
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acesta a fost sanctionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.945 lei, reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 300 de zile, fără valabilitate la dovadă şi reţinerea certificatului de înmatriculare pentru folii pe geamurile faţă fară autorizaţie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat de 39 de ani a murit în timp ce se afla la volan, chiar sub ochii fiului de 10 ani
Un bărbat de 39 de ani a murit în timp ce se afla la volan, chiar sub ochii fiului de 10 ani

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a murit seara trecută în Constanța, în timp ce aștepta la semafor. Un alt șofer l-a văzut și a alertat autoritățile.

Accident tragic în Botoșani. Un șofer de 24 de ani a murit după ce s-a izbit cu mașina de mai mulți copaci
Accident tragic în Botoșani. Un șofer de 24 de ani a murit după ce s-a izbit cu mașina de mai mulți copaci

Un accident grav, încheiat tragic, s-a petrecut în localitatea Roma din judeţul Botoşani.  

Accident cu trei răniți în Cluj-Napoca. Un șofer a intrat cu mașina într-un alt autoturism, apoi a lovit un pieton
Accident cu trei răniți în Cluj-Napoca. Un șofer a intrat cu mașina într-un alt autoturism, apoi a lovit un pieton

Trei persoane au ajuns la spital după ce un șofer nu s-a asigurat înainte să vireze pe o străduţă din Cluj-Napoca.

Șofer căutat de polițiști după ce a intrat cu mașina într-un alt autoturism, în Prahova. Unul dintre vehicule s-a răsturnat
Șofer căutat de polițiști după ce a intrat cu mașina într-un alt autoturism, în Prahova. Unul dintre vehicule s-a răsturnat

Un șofer este căutat de polițiști după ce ar fi provocat un accident în județul Prahova și a fugit de la locul faptei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.