Sibiul s-a întors în timp. Povestea balului inspirat de vremurile Imperiului Habsburgic

×
Codul embed a fost copiat

Un mare bal inspirat de vremurile apuse ale Imperiului Habsburgic a avut loc la Orlat, în judeţul Sibiu.

 

S-au împlinit 302 ani de la naşterea Arhiducesei Maria Theresa, iar petrecerea s-a ţinut într-un conac ce-i poartă numele.

Clădirea este construită deasupra fostelor ruine ale Regimentului Întâi Grăniceresc, care păzea graniţa Transilvaniei cu Ţara Românească.

După o luptă cu spade, toată suflarea balului s-a mutat în sala principală. Pe mese îi aşteptau o mulţime de preparate inspirate din bucătăria vieneză, dar şi bucate locale din Orlat.

Citește și
regele gustav al iii-lea
Ambasada Suediei, poveste despre cum era să fie asasinat un rege, în 1792
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„Avem prepeliţe care sunt făcute după o reţetă şi au gust deosebit. Mai departe avem un purceluş făcut a cuptor, purceluş de lapte foarte fraged", spune bucătarul.

Iar după ospăţul prelungit, domnii şi domniţele au ieşit pe ringul de dans.

Însă în ceea ce priveşte costumaţiile, nu toţi au reuşit să se încadreze în perioada în care a domnit împărăteasa Maria Theresa.

„La sugestia partenerului, într-o marchiză cu influenţe mai malefice, cam aurie ţinuta mea. Ținuta noastră e cam medievală”, spune o femeie.

„Împărăteasa Maria Teresa a domnit acum 300 de ani şi am dorit să dăm acestui local povestea de odinioară şi să relatăm în cele mai bune detalii: de la dans, mâncare, muzică, atmosferă şi să încântăm oaspeţii”, spune Carmen Siminie, gazda balului.

Cei care au participat la bal şi la masa festivă, au plătit 250 de lei de pesoană. Oaspeţii au fost premiaţi pentru cel mai bun costum, cel mai curajos prinţ şi cea mai frumoasă prinţesa.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Balul anual al arhitecţilor. Costumele purtate de studenți
Balul anual al arhitecţilor. Costumele purtate de studenți

Clădirea Universităţii de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din Bucureşti a fost plină sâmbătă noapte de voie bună cu ocazia balului anual al arhitecţilor. Studenţii au arătat că se pricep şi la ţinute.

Ambasada Suediei, poveste despre cum era să fie asasinat un rege, în 1792
Ambasada Suediei, poveste despre cum era să fie asasinat un rege, în 1792

Ambasada Suediei la București a publicat, pe pagina sa de Facebook, episodul istoric al asasinării regelui suedez Gustav al III-lea la un bal mascat, în 1792.

Accident la un bal de absolvire. Un student a căzut în puțul liftului
Accident la un bal de absolvire. Un student a căzut în puțul liftului

Un student din Cluj, absolvent al Facultății de Științe Economice, a fost rănit grav la un bal organizat într-un complex din oraș.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.