Sibiu: Bărbat omorât în urma unui conflict spontan. Agresorul a fost reţinut

politie
Pro TV

Un sibian în vârstă de 53 de ani a fost ucis în urma unui conflict spontan, agresorul fiind identificat şi reţinut pentru omor, a anunţat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În intervalul 20-22 aprilie 2022, însă cel mai probabil în data de 22.04.2022, victima (...) s-a deplasat la domiciliul inculpatului din municipiul Sibiu (bărbat în vârstă de 61 de ani, născut şi domiciliat în judeţul Sibiu), unde cei doi au consumat împreună băuturi alcoolice. Între aceştia a apărut un conflict spontan, inculpatul declarând că a fost împins de către victimă, apoi a luat un cuţit de pe masă şi a tăiat victima de mai multe ori în zona gâtului şi a feţei, decesul victimei intervenind la scurt timp”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Conform aceleiaşi surse, fapta a fost sesizată în cursul zilei de luni, printr-un apel la 112.

Suspectul a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de omor, urmând să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Indivizii care au bătut cu bestialitate un agent de pază în Botoșani au fost reținuți pentru tentativă de omor
Indivizii care au bătut cu bestialitate un agent de pază în Botoșani au fost reținuți pentru tentativă de omor

Au fost luate primele măsuri după ce un agent de pază din Botoșani a fost bătut cu bâte și topoare, până a fost lăsat inconștient.

Doi infractori periculoși din Slovacia, căutați pentru planificarea unui omor la comandă, prinși în Satu Mare
Doi infractori periculoși din Slovacia, căutați pentru planificarea unui omor la comandă, prinși în Satu Mare

Doi slovaci periculoşi, aflaţi încă din 2019 pe lista celor mai căutaţi europeni pentru acuzaţii de trafic de droguri, dar şi pentru că ar fi comandat un asasinat, au fost capturaţi în Satu Mare.

Bărbatul care ar fi produs un accident ca să își ucidă fosta soție a fost arestat preventiv
Bărbatul care ar fi produs un accident ca să își ucidă fosta soție a fost arestat preventiv

Șoferul care ar fi produs un accident rutier în Pipera, în urmă cu două săptămâni, ca să își omoare soția, a fost arestat preventiv pentru 24 de ore sub acuzația de omor.

Român „foarte iubit“, împușcat în Marea Britanie. Detectiv: „Astfel de incidente sunt extrem de rare“
Român „foarte iubit“, împușcat în Marea Britanie. Detectiv: „Astfel de incidente sunt extrem de rare“

Un român „iubit foarte mult“ a fost împușcat în Marea Britanie, iar poliția a demarat o investigație de omucidere.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.