Sentinţă în scandalul deţinuţilor care s-au bătut cu sălbăticie chiar în sala de judecată

detinuti in penitenciar
Pro TV

După mai bine de 3 ani, Judecătoria Bacău a luat o decizie în cazul conflictului sângeros dintre deţinuţi petrecut chiar în sala de judecată a tribunalului.

În martie 2017, cinci deţinuţi aflaţi în arest preventiv la Penitenciarul Bacău s-au bătut în sala de judecată, după ce preşedintele completului a dispus scoaterea cătuşelor de la mâini, două persoane private de libertate implicate în conflict ajungând la spital. 

După mai bine de trei ani de la incident, Judecătoria Bacău a dat sentinţa: cei care au declanşat bătaia sângeroasă au primit un spor de pedeapsă de 5 ani. Sentinţa nu este definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel Bacău.

În martie 2017, chiar în timpul şedinţei de judecată, în  momentul în care preşedintele de instanţă a dispus scoaterea cătuşelor, patru dintre deţinuţi l-au atacat pe al cincilea, rupând gardul împrejmuitor. A fost nevoie de intervenţia agenţilor de la Penitenciarul Bacău pentru a opri conflictul desfăşurat chiar sub ochii magistraţilor. Doi dintre cei implicaţi au fost duşi la Spitalul de Urgenţă din Bacău cu răni grave iar sala de judecată de la Tribunalul Bacău a fost stropită cu sânge.

 

Citește și
Ministerul Justiției a suspendat campania prin care deținuții cereau românilor să stea în case
Ministerul Justiției a suspendat campania prin care deținuții cereau românilor să stea în case
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

De la ce a pornit conflictul sângeros din sala de judecată

 

Motivul conflictului pare să fi fost acela că unul dintre deţinuţi a ales să îşi recunoască faptele, depunând declaraţii defavorabile celorlalţi 4. Aceştia l-au atacat, reproşându-i că i-a turnat pentru a obţine o pedeapsă mai mică.

Toţi fuseseră implicaţi în acelaşi dosar, în infracţiuni de înşelăciune, însă unul dintre ei avea şi o condamnare pentru crimă, fiind implicat în înşelăciuni prin "metoda accidentul" în timp ce se afla în spatele gratiilor.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Doi deținuți, evadați dintr-o închisoare, au lăsat un bilet în care promit că se vor întoarce. Ce au spus că au de rezolvat
Doi deținuți, evadați dintr-o închisoare, au lăsat un bilet în care promit că se vor întoarce. Ce au spus că au de rezolvat

Doi deţinuţi romi evadaţi săptămâna trecută dintr-o închisoare din Roma au lăsat un bilet în care promit că se vor întoarce, "cât mai curând posibil", după ce îşi rezolvă problemele de familie, relatează marţi cotidianul La Repubblica, preluat de AFP.

Ministerul Justiției a suspendat campania prin care deținuții cereau românilor să stea în case
Ministerul Justiției a suspendat campania prin care deținuții cereau românilor să stea în case

Ministerul Justiției a suspendat campania ”Stați în casă! Împreună putem reuși!”, prin care Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) făcea apel la populație, prin vocile unor deținuți, să respecte măsurile de izolare.

Deţinuţii îi îndeamnă pe români să stea acasă, într-o campanie a ANP: ”Aşa veţi evita să ajungeţi alături de noi!”
Deţinuţii îi îndeamnă pe români să stea acasă, într-o campanie a ANP: ”Aşa veţi evita să ajungeţi alături de noi!”

Deținuții îi îndeamnă pe români să stea în casă, într-o campanie a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). ”Stați în casă, aşa veţi evita să ajungeţi alături de noi”, spune un deținut.

Tot mai multe companii din România angajează deținuți. Cu câți bani rămân aceștia
Tot mai multe companii din România angajează deținuți. Cu câți bani rămân aceștia

În lipsa de forţei de muncă, din ce în ce mai multe companii apelează la persoane private de libertate, iar asta se vede şi în încasările penitenciarelor.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă