Seiji Ozawa, unul dintre cei mai importanți dirijori din lume, a murit la vârsta de 88 de ani

seiji ozawa, dirijor
Foto: Profimedia

Japonezul Seiji Ozawa, unul dintre cei mai cunoscuţi dirijori de orchestră din generaţia sa, a murit marţi de insuficienţă cardiacă la vârsta de 88 de ani, a anunţat vineri postul public de televiziune NHK, citat de Reuters.  

La începutul anilor 2000, celebrul dirijor a venit şi în România, la Festivalul Enescu.

Seiji Ozawa, care s-a născut în China, a petrecut decenii în atmosfera elitistă a orchestrelor de top din întreaga lume, dar purta cravate cu tematică de baseball la interviuri şi prefera să i se spună pe numele mic, nu „maestro".

Părul său răvăşit şi zâmbetul său au fermecat publicul, în special în Statele Unite, unde mandatul său de director muzical al Orchestrei Simfonice din Boston s-a întins pe parcursul a aproape trei decenii.

În 2020, Boston a proclamat ziua sa de naştere, 1 septembrie, „Ziua Seiji Ozawa", ceea ce l-a făcut pe Ozawa să spună că Boston este a doua sa casă.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„A fost o perioadă foarte importantă din viaţa mea", a spus el. „Indiferent unde mă duc, Boston este o parte din inima mea", a mărturisit el.

Era modest și stătea de vorbă cu admiratorii

Ani mai târziu, întors la Tokyo, modestul Ozawa era uneori văzut pe peroanele de metrou îmbrăcat cu o jachetă şi o şapcă a echipei îndrăgite de baseball, Boston Red Sox, şi se oprea să stea de vorbă cu admiratorii.

„Sunt complet opus unui geniu, întotdeauna a trebuit să depun efort", mărturisea el la o conferinţă de presă din 2014. „Nu prea îmi place să învăţ, dar a trebuit să o fac dacă voiam să fac muzică. Oricine cu geniu se poate descurca cu uşurinţă mai bine decât mine", spunea el cu modestie.

Un stagiu la Opera de Stat din Viena a fost umbrit de probleme de sănătate, inclusiv un diagnostic de cancer esofagian în 2010, anul în care a plecat. Ulterior, a fost operat la spate şi a suferit crize de pneumonie, care l-au ţinut adesea pe tuşă, dar care nu i-au afectat entuziasmul. „Voi continua să fac tot ceea ce am făcut dintotdeauna, să predau şi să dirijez orchestra, până la moarte", declara Ozawa pentru Reuters într-un interviu din decembrie 2013, la care a purtat o cravată cu Boston Red Sox şi o jachetă neagră.

A fost prieten cu autorul Haruki Murakami

Timpul în care a trebuit să facă pauze a avut avantaje, eliberându-l pentru a studia muzica, pentru a discuta cu prietenii, cum ar fi autorul japonez de best-seller Haruki Murakami, şi pentru a se gândi, după cum a povestit însuşi Ozawa. „Nu reflectasem niciodată asupra trecutului. Pur şi simplu nu fusese niciodată suficient timp", mărturisea dirijorul.

„Întotdeauna am privit înainte, deoarece dacă nu uiţi piesa pe care ai dirijat-o la concertul dintr-o zi nu te poţi pregăti pentru următoarea", scria el într-un eseu din 2014 pentru ziarul Nikkei.

Al treilea copil într-o familie de patru băieţi, Ozawa s-a născut în Shenyang, China, în 1935, unde se stabilise tatăl său, care era dentist. Ulterior s-au mutat la Beijing.

Mama sa, creştină, îl ducea la biserică pentru a cânta imnuri, iar familia cânta acasă, uneori acompaniată de unul dintre fraţii săi la acordeon. „Aşa am cunoscut muzica", a declarat el mai târziu.

Familia s-a întors în Japonia în 1941, luând cu ea doar câteva haine, un album de fotografii şi acordeonul, iar Ozawa a început să înveţe pianul. Când şi-a luxat degetul jucând rugby şi nu a mai putut continua, a trecut la dirijat.

Un fan înfocat al sportului

În 1959, Ozawa a pornit spre Europa cu un cargobot, având nevoie de două luni pentru a ajunge în Franţa, unde era hotărât să îşi testeze abilităţile la un concurs pentru tineri dirijori la Besancon.

A câştigat, deschizându-i-se uşi în întreaga lume şi permiţându-i să lucreze cu nume mari precum Herbert von Karajan şi Leonard Bernstein.

Au urmat stagii în Toronto, San Francisco şi Singapore. În 1973 a devenit director al Orchestrei Simfonice din Boston, începând o relaţie care a durat 29 de ani.

Un fan înfocat al sportului, Ozawa avea inima în Boston, cu Red Sox, echipa de fotbal american New England Patriots şi echipa de baschet Celtics.

Deşi Ozawa şi-a dedicat timpul predării - în Boston, a ţinut cursuri săptămânale pentru copii, unde toţi îi spuneau „Seiji" - pasiunea sa a fost cultivarea muzicii clasice în Japonia, unde a înfiinţat un festival muzical de vară în oraşul Matsumoto, numit după Hideo Saito, primul său mentor.

Festivalul a devenit un succes atât de mare, încât fanii muzicii s-au adunat în oraşul din munţi şi chiar şi şoferii de taxi au devenit buni cunoscători de muzică clasică.

Ozawa are doi copii adulţi. Fiica sa, Seira, este scriitoare, iar fiul său, Yukiyoshi, actor.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă