Şeful poştaşilor din Sebeş, acuzat că şi-a pus subalternii să nu livreze plicurile

posta romana

Şeful poştaşilor din Sebeş, cercetaţi sub control judiciar pentru că nu au livrat peste 10.000 de plicuri destinatarilor, inclusiv corespondenţă expediată de instanţele de judecată, a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat că ar fi instigat la comiterea faptelor.

Poliţiştii din Alba au continuat cercetările în dosarul privind faptele de abuz în serviciu şi fals intelectual care ar fi fost săvârşite de către angajaţii Oficiului Poştal Sebeş, fiind reţinut un bărbat, de 55 de ani, care, având o funcţie de conducere, i-ar fi instigat pe subalternii săi la comiterea de infracţiuni.

"Din cercetări a rezultat că, în perioada 2018-2019, acesta ar fi solicitat angajaţilor din cadrul societăţii să nu livreze corespondenţa ce nu a fost distribuită în termen sau să o distrugă, în diferite modalităţi şi să semneze în fals borderourile de livrare şi dovezile de comunicare a corespondenţei", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Urmează ca bărbatul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Săptămâna trecută, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor, au efectuat 16 percheziţii pe raza municipiului Sebeş şi şapte pe raza a cinci comune arondate municipiului Sebeş. Cercetările au arătat faptul că, în perioada ianuarie 2018 - iunie 2019, mai mulţi angajaţi ai societăţii care furnizează servicii poştale nu ar fi înmânat destinatarilor corespondenţa expediată de către instanţele de judecată şi ar fi semnat, în fals, în numele destinatarilor, dovezi şi borderouri de livrare, primele fiind expediate ulterior instanţelor de judecată.

Citește și
posta romana
Nereguli foarte grave la Poșta Română. Opt angajați au fost reținuți
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

La percheziţii au fost găsite peste 10.000 de plicuri care nu au ajuns la destinatari şi au fost reţinuţi opt poştaşi pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual. Ulterior, pentru cei opt poştaşi a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, perioadă în care, printre altele, nu vor mai putea desfăşura activitatea de factor poştal.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Opt poștași reținuți în dosarul angajaţilor de la oficiile din Alba care nu au livrat corespondenţa
Opt poștași reținuți în dosarul angajaţilor de la oficiile din Alba care nu au livrat corespondenţa

Opt poștași au fost reținuți în dosarul în care angajați din două oficii din Alba sunt suspectați că nu au livrat corespondența expediată de instanțele de judecată.

Nereguli foarte grave la Poșta Română. Opt angajați au fost reținuți
Nereguli foarte grave la Poșta Română. Opt angajați au fost reținuți

Este scandal la Poşta Română. Angajaţi din două oficii poştale din Alba sunt suspectaţi că nu au livrat corespondența expediată de instanţele de judecată şi mai mult decât atât, au semnat ei de primire, în numele destinatarilor, ca să ascundă neregula.

Scandal la Poşta Română. Mai mulți angajați, acuzați că nu au livrat de lene corespondența
Scandal la Poşta Română. Mai mulți angajați, acuzați că nu au livrat de lene corespondența

Scandal la Poşta Română. Angajaţi ai două oficii poştale din judeţul Alba sunt suspectați că NU au livrat corespondența expediată de instanţele de judecată şi, mai mult, au semnat ei de primire în numele destinatarilor, ca să ascundă neregula.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă