Șeful Aviației din MAI, acuzat de DNA că a prejudiciat statul cu 4 milioane de euro

×
Codul embed a fost copiat

Șeful Inspectoratului General de Aviație al Ministerului de Interne este urmărit penal pentru abuz în serviciu. Alături de el, DNA l-a pus sub acuzare și pe directorul general al Școlii Superioare de Aviație Civilă.  

Sunt bănuiți că ar fi păgubit bugetul statului cu peste 4 milioane de euro. Generalul de flotilă Paul Cătălin Dache este suspectat de abuz în serviciu.

Procurorii DNA îi reproșează că a virat plăți în mai multe contracte de reparații și mentenanță pentru două avioane folosite de SMURD.

Sunt considerate ambulanțe aeriene, pe care SMURD nu le-a putut folosi o bună bucată de vreme și au stat mai mult în hangare.

Prejudiciu de 23 milioane de lei

Citește și
Darius Valcov
De ce a ales Darius Vâlcov să se predea la secția de poliție a unui orășel de lângă Napoli. Mizează pe un scenariu cunoscut
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Contractele au fost oferite unei asocieri dintr-o firmă privată și Școala Superioară de Aviație Civilă, dar multe dintre lucrări nu au mai fost efectuate sau făcute necorespunzător, de aici și prejudiciul de 23 de milioane de lei.

Alături de generalul Dache au mai fost puși sub învinuire pentru complicitate și patru subordonați ai săi. Generalul s-a arătat consternat de acuzațiile care i se aduc și afirmă că este nevinovat, iar din punctul său de vedere acele contracte au fost derulate legal. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Decizie rară a Curții de Apel. Medicii veterinari condamnați pentru corupție, achitați pentru că nu știau că dădeau șpagă
Decizie rară a Curții de Apel. Medicii veterinari condamnați pentru corupție, achitați pentru că nu știau că dădeau șpagă

Decizie spectaculoasă, dar și rară, a Curții de Apel București, într-unul din cele mai mari scandaluri de corupție din învățământul superior românesc.  

De ce a ales Darius Vâlcov să se predea la secția de poliție a unui orășel de lângă Napoli. Mizează pe un scenariu cunoscut
De ce a ales Darius Vâlcov să se predea la secția de poliție a unui orășel de lângă Napoli. Mizează pe un scenariu cunoscut

Condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru corupție, fugarul Darius Vâlcov a ajuns într-un penitenciar din Napoli. Inițial, fostul ministru al Finanțelor s-a predat la o secție de poliție dintr-o suburbie.

Sarkozy a pierdut apelul la sentința prin care a fost condamnat la închisoare într-un caz de corupție
Sarkozy a pierdut apelul la sentința prin care a fost condamnat la închisoare într-un caz de corupție

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a pierdut apelul la sentința prin care a fost condamnat la închisoare într-un caz de corupție.

Doi magistraţi din Capitală, cercetaţi de Parchetul General pentru corupţie
Doi magistraţi din Capitală, cercetaţi de Parchetul General pentru corupţie

Procurorul general Alex Florenţa a anunţat marţi că anchetatorii de la Parchetul General au deschis două noi dosare de corupţie în care suspecţi sunt doi magistraţi.

 

Surse: Cristian Rizea va executa pedeapsa în regim închis. Când poate fi eliberat condiționat fostul deputat
Surse: Cristian Rizea va executa pedeapsa în regim închis. Când poate fi eliberat condiționat fostul deputat

Cristian Rizea, unul dintre cei mai căutați politicieni condamnați definitiv pentru corupție, a ajuns, în noaptea de jos spre vineri, într-o închisoare din țară, dupa ce vreme de 6 ani a fost urmărit internațional.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.