Șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu: Plafonarea poliţelor RCA, „un lucru bun” pentru a ține „lucrurile mai calme”

Bogdan Chiriţoiu
Agerpres

Plafonarea tarifelor la poliţele RCA a fost un lucru bun, consideră șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. Măsura a fost luată după suspendarea licenței Euroins, „ca să ţinem lucrurile mai calme”.

Plafonarea tarifelor RCA a fost necesară pentru a trece peste panica atât a consumatorilor, cât şi a asigurătorilor, şi trebuie să folosim această perioadă ca să pregătim o legislaţie mai bună, consideră Chirițoiu.

Tarifele au fost plafonate de către Guvern ca să se poată absorbi şocul ieşirii unei companii foarte mari, Euroins, de pe piaţă, ieşire care vine la scurt timp după ce a ieşit altă companie mare, City, de pe piaţă. Ideea este să folosim această perioadă de şase luni, din care deja s-au scurs două, ca să se calmeze piaţa, asta înţeleg, şi ca să pregătim o legislaţie mai bună, care să ne asigure că în viitor nu vor mai fi probleme pe piaţa RCA. Deci, aştept cu încredere că până la sfârşitul celor şase luni va exista un act normativ, de ce tip o fi el vom vedea, dar să existe un act normativ care să rezolve problemele pe piaţă. Cea mai importantă pe care-o vedem noi este lipsa de control asupra costurilor, care induce sau e inevitabil să inducă o creştere a preţului poliţelor RCA", a afirmat Chiriţoiu, după o conferinţă pe tema pieţei farma, organizată de Consiliul Concurenţei, la Sinaia, transmite Agerpres.

În opinia sa, faptul că anumiţi asigurători vor să stabilească tariful poliţelor în funcţie de anumite criterii, cum ar fi kilometrajul maşinii etc, nu reprezintă o problemă, ci faptul că nu există un mecanism prin care să fie controlat cât cheltuiesc aceştia cu reparaţiile maşinilor.

Asta nu mi se pare problematic. Dacă o companie are nişte criterii şi vine cu un preţ care, nu ştiu, e considerat nepotrivit de către clienţi, clienţii se pot duce la altă companie care are alte criterii. Deci nu aici văd problema. Problema este dacă, repet, dacă nu este un mecanism de a controla cât cheltuiesc firmele astea de RCA, ele vor fi obligate să pună aceste costuri crescute cu reparaţiile maşinilor, că despre asta e vorba în primul rând, costurile cu reparaţiile maşinilor vor obliga toate companiile să crească preţurile, da, deci nu doar una. Criteriile, cum sunt, sunt ale fiecărei companii, dar costurile astea în piaţă se răsfrâng asupra tuturor şi atunci vor creşte preţurile toate", a explicat el.

Citește și
Nicolae Ciuca
Guvernul a amânat, a doua oară, hotărârea privind plafonarea tarifelor RCA. Surse: Amânarea a cerut-o premierul Ciucă
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Scopul plafonării tarifelor a fost să evite creșterea bruscă a acestora, a mai spus șeful CC.

Unu: piaţa de RCA avea probleme de mai mult timp şi erau firme care încercau să evite o expunere mare pe piaţa RCA. Doi, am văzut când a ieşit de pe piaţă City, că sunt firme care în panica iscată în momentul ăla au crescut foarte mult tarifele, probabil în efortul de a nu avea noi clienţi până când nu se lămureşte situaţia în piaţă. De asta cred că a fost o idee bună, că de data asta au fost plafonate tarifele. Deci, după ieşirea Euroins s-a venit cu această plafonare cu care nu s-a venit după ieşirea City. Cred că e un lucru bun acum, tocmai ca să ţinem lucrurile mai calme, să trecem peste panica atâta a consumatorilor, dar şi a firmelor de RCA”.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat, pe 17 martie, retragerea autorizației de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Guvernul a aprobat plafonarea tarifelor RCA. La ce nivel vor fi înghețate prețurile
Guvernul a aprobat plafonarea tarifelor RCA. La ce nivel vor fi înghețate prețurile

Prețurile polițelor RCA vor fi plafonate pentru următoarele 6 luni la nivelul celor din 28 februarie, a decis Guvernul, după două amânări.

Guvernul a amânat, a doua oară, hotărârea privind plafonarea tarifelor RCA. Surse: Amânarea a cerut-o premierul Ciucă
Guvernul a amânat, a doua oară, hotărârea privind plafonarea tarifelor RCA. Surse: Amânarea a cerut-o premierul Ciucă

Guvernul a amânat, din nou, proiectul de Hotărâre privind limitarea tarifelor RCA, ”pentru a fi analizate cele mai bune opțiuni”.      

Plafonarea preţurilor la RCA și Legile Educației, pe agenda şedinţei de Guvern de miercuri
Plafonarea preţurilor la RCA și Legile Educației, pe agenda şedinţei de Guvern de miercuri

Guvernul va discuta, în şedinţa de miercuri, proiectele de legi care vizează educaţia, dar şi plafonarea preţurilor la RCA.

 

Ce mai prevede proiectul pentru înghețarea tarifelor RCA, pe lângă prețul plafonat
Ce mai prevede proiectul pentru înghețarea tarifelor RCA, pe lângă prețul plafonat

Proiectul Autorității de Supraveghere Financiară privind înghețarea tarifelor RCA vine cu schimbări și cu privire la perioada în care un service poate oferi clienţilor o maşină la schimb până la finalizarea reparaţiilor.

Ce prețuri vor avea polițele RCA. Anunțul ASF
Ce prețuri vor avea polițele RCA. Anunțul ASF

Prețurile RCA ar urma să fie plafonate la nivelul de acum o lună. Este propunerea Autorității de Supraveghere Financiară, cuprinsă într-un nou proiect de Hotarâre de Guvern.  

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.