Secretarul de stat american, Antony Blinken, a ajuns în Republica Moldova

×
Codul embed a fost copiat

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a sosit sâmbătă în Moldova pentru a arăta sprijinul Statelor Unite pentru această ţară copleşită de un val de refugiaţi din Ucraina şi care se teme să nu cadă sub ameninţarea Moscovei.  

Antony Blinken ar urma să liniştească mica ţară, fracturată de o regiune disidentă pro-rusă, Transnistria, la frontiera de vest a Ucrainei, scrie AFP.

Unii analişti cred că teritoriul ar putea fi folosit ca bază din spate în invazia Ucrainei de către armata rusă.

De la invazia rusă a Ucrainei, zeci de mii de refugiaţi s-au revărsat în Moldova, una dintre cele mai sărace ţări ale Europei, punând presiune asupra serviciilor sociale.

Cu câteva ore înainte de sosirea sa, Antony Blinken a vizitat frontiera Ucrainei în Polonia, ţară membră a UE şi NATO care a primit 700.000 de ucraineni fugind de război.

Citește și
Mariupol, Ucraina
Primarul din Mariupol: Orașul a încetat să mai existe. Cel puțin așa cum îl știați
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Secretarul de stat american le-a spus polonezilor că Washingtonul doreşte să mobilizeze 2,75 miliarde de dolari pentru a ajuta la rezolvarea acestei crize umanitare.

Războiul a dat un nou elan speranţelor Moldovei de aderare la Uniunea Europeană.

Guvernul a prezentat oficial joi o cerere de aderare la blocul celor 27, în acelaşi timp cu Georgia, o altă fostă republică sovietică.

Antony Blinken urmează să aibă întâlniri duminică cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul Natalia Gavriliţă şi ministrul de externe, Nicu Popescu.

În cursul săptămânii, Maia Sandu, aleasă în 2020 pe o platformă pro-occidentală, i-a spus şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, că ţara se confruntă cu riscuri de securitate "grave".

Din capitala Chişinău, "se poate auzi zgomotul bombelor de cealaltă parte a frontierei", a declarat ea.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 11. Civili uciși în timp ce erau evacuați din Irpin. „În faţa mea au murit doi copii”
Război în Ucraina, ziua 11. Civili uciși în timp ce erau evacuați din Irpin. „În faţa mea au murit doi copii”

Război în Ucraina, ziua 11. Știrile Pro TV v-au ținut la curent cu cele mai importante evenimente care au loc în Ucraina, după invazia armatei Rusiei.

Primarul din Mariupol: Orașul a încetat să mai existe. Cel puțin așa cum îl știați
Primarul din Mariupol: Orașul a încetat să mai existe. Cel puțin așa cum îl știați

Vadym Boichenko, primarul orașului Mariupol, din sudul Ucrainei, a pictat o imagine sumbră a vieții din oraș.

Boris Johnson are un
Boris Johnson are un "plan de acţiune" pentru a face Rusia "să eşueze"

Premierul britanic, Boris Johnson, va prezenta un "plan de acţiune" internaţional pentru a face "să eşueze" invazia rusă a Ucrainei şi îşi va intensifica întâlnirile diplomatice în acest scop săptămâna viitoare la Londra.

Un oraş situat în apropiere de Kiev este
Un oraş situat în apropiere de Kiev este "distrus aproape complet"

Oraşul Borodeanka (Borodiank), situat la nord-vest de Kiev, este "distrus aproape complet", a declarat Oleksiy Kuleba, şeful administraţiei regionale, citat de CNN.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.