Secretar de stat din Ministerul Sănătăţii: Ne așteptăm la 1.500 de cazuri noi pe zi în luna septembrie

coronavirus
Getty

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu afirmă că se constată o creştere continuă a numărului de infecţii cu SARS-CoV-2, el arătând că România înregistrează pentru a doua zi peste 500 de noi cazuri de îmbolnăvire.

"Cresc cazurile şi cresc mai repede decât au crescut în celelalte valuri. Vedem deja, de la o săptămână la alta, schimbăm cifra din faţa mediei de cazuri noi din fiecare zi. (...) Suntem deja în a doua zi cu peste 500 de cazuri. Din nefericire, acesta este trendul şi aceasta este prognoza epidemiologică pentru perioada următoare. Ne aşteptăm undeva la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie la 1.000 de cazuri şi prognoza de 1.500 de cazuri pentru mijlocul lunii septembrie se menţine în acest moment”, a declarat Andrei Baciu, miercuri seară, la un post de televiziune, citat de News.ro

Oficialul din Ministerul Sănătăţii a reafirmat că "mare parte dintre ce care ajung să fie infectaţi” şi care ajung în spital cu infecţia cu SARS-CoV-2 nu au fost vaccinaţi.

El a atras atenţia asupra faptului că cei nevaccinaţi nu trebuie să amâne inocularea serului. "Dacă vrem să fim protejaţi în septembrie trebuie să ne vaccinăm acum”, a spus el.

În ceea ce priveşte ipoteza în care personalul medical nevaccinat ar trebui să se testeze pe cheltuiala proprie, Andrei Baciu a afirmat că "lucrurile sunt în analiză”.

Citește și
coronavirus
INSP confirmă decesul unei persoane infectate cu tulpina Delta, vaccinată cu ambele doze
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Nu s-a renunţat, există o analiză. Nu se mai dă ordonanţă, dar există mai multe variante prin care se poate aplica un astfel de principiu. Este o chestiune mai amplă şi atunci trebuie văzută cea mai potrivită manieră de a adopta o astfel de atitudine. Dar principiul de bază este acela al protecţiei pacienţilor care ajung în spital”, a explicat Baciu în acest context.

Andrei Baciu a menţionat că se înregistrează o uşoară creştere a interesului pentru vaccinare, fapt constatat de către operatorii din call center care primesc mai multe apeluri din partea celor care doresc să primească date despre vaccin.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Israelul înregistrează 7.000 de cazuri pe zi. Guvernul a redeschis centre de vaccinare pe tot cuprinsul ţării
Israelul înregistrează 7.000 de cazuri pe zi. Guvernul a redeschis centre de vaccinare pe tot cuprinsul ţării

Neo-zeelandezii sunt din nou consemnați în case pentru următoarea săptămână. Guvernul a decretat carantina strictă după detectarea unui singur caz de contaminare cu tulpina Delta.

INSP confirmă decesul unei persoane infectate cu tulpina Delta, vaccinată cu ambele doze
INSP confirmă decesul unei persoane infectate cu tulpina Delta, vaccinată cu ambele doze

Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol, s-a referit la decesul unei persoane infectate cu tulpina Delta, vaccinată cu ambele doze. 

Noua Zeelandă intră în lockdown național din cauza unui singur caz de Covid-19
Noua Zeelandă intră în lockdown național din cauza unui singur caz de Covid-19

Noua Zeelandă a înregistrat, marți, primul său caz comunitar de contaminare cu COVID-19, în aproape șase luni. Autoritățile iau măsuri pentru a preveni o răspândire a epidemiei.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.