Se dădeau drept polițiști și jefuiau străini. Cum au fost prinși

politisti falsi
Politia Romana

Patru bărbaţi care se dădeau drept poliţişti şi jefuiau străini au fost prinşi în flagrant duminică, după ce solicitaseră unui cetăţean italian actele şi banii şi încercau să îi fure o parte din sumă.

Bărbaţii au mai comis astfel de fapte, existând încă patru dosare penale care vizează faptele comise de ei, transmite News.ro.

”În data de 19 ianuarie 2020, poliţişti ai Serviciului Investigaţii Criminale din Poliţia Sectorului 1 au prins în flagrant patru bărbaţi, care prin uzurparea de calităţi oficiale au determinat un bărbat, cetăţean italian, să le înmâneze documentele şi banii pe care ii avea asupra sa, moment în care ar fi încercat să sustragă parte din suma deţinută. Au fost imobilizaţi şi conduşi la subunitatea de poliţie pentru audieri”, anunţă Poliţia Capitalei.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat că cei patrubărbaţi, cu vârste cuprinse între 36 şi 57 de ani, care se dădeau drept poliţişti, în perioada noiembrie 2019 - ianuarie 2020, ar fi înşelat şi alte persoane, cetăţeni italieni, israelieni şi respectiv greci, la acest moment cercetările derulându-se în cadrul a patru dosare penale.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale al Sectorului 1 cu cei patru bărbaţi în stare de reţinere, pentru înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale, urmând ca luni să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 cu propunere de arestare preventivă.

Citește și
carabinieri
Un român a intrat în lenjerie sexy de damă într-un magazin din Italia. Ce a urmat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O badantă română, victima unui furt în Italia. Suma uriașă care i-a fost luată
O badantă română, victima unui furt în Italia. Suma uriașă care i-a fost luată

O badantă româncă a fost victima unui furt în Italia.

Un român a intrat în lenjerie sexy de damă într-un magazin din Italia. Ce a urmat
Un român a intrat în lenjerie sexy de damă într-un magazin din Italia. Ce a urmat

Un cuplu de români din Italia, soț si soție au ajuns după gratii, după ce au intrat într-un supermarket și s-au purtat ca un cuplu normal.

Un român din Italia fura bunuri de la pacienții aflați pe moarte. Cum a fost prins
Un român din Italia fura bunuri de la pacienții aflați pe moarte. Cum a fost prins

Un român în vârstă de 30 de ani a fost arestat după ce ar fi furat trei telefoane și o geantă de la pacienții în fază terminală internați într-o policlinică din Italia.

VIDEO. Trei migranţi au încercat să-i jefuiască pe călătorii unui tren pe ruta Timișoara - Baia Mare
VIDEO. Trei migranţi au încercat să-i jefuiască pe călătorii unui tren pe ruta Timișoara - Baia Mare

Pasagerii unui tren care circula pe ruta Timișoara - Baia Mare au fost terorizați de un grup de migranți, care fuseseră urcați în vagon de Poliția de Fontieră, pentru a îi trimite la un azil din județul Maramureș, relatează presasm.ro.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.