Scriitoarea Anne Rice, autoarea romanului "Interviu cu un vampir", a murit la vârsta de 80 de ani

Anne Rice
Twitter

Scriitoarea americană Anne Rice, o cunoscută autoare de romane fantasy, precum "Interviu cu un vampir", care a revoluţionat acest gen literar, a murit sâmbătă la vârsta de 80 de ani, a anunţat familia sa, relatează AFP, scrie Agerpres. 

"În ultimele sale ore de viaţă, am stat lângă patul ei din spital şi m-am simţit impresionat de realizările şi curajul ei", a declarat fiul scriitoarei, Christopher Rice, pe pagina de Facebook a scriitoarei.

El a precizat că mama lui a murit în urma complicaţiilor provocate de un accident vascular cerebral.

Romanul "Interviu cu un vampir", publicat în 1976, a revoluţionat genul literar dedicat vampirilor şi a fost adaptat pentru marile ecrane într-un film regizat de Neil Jordan în 1994, care i-a avut în rolurile principale pe actorii Tom Cruise şi Brad Pitt.

Anne Rice a scris zeci de cărţi, inclusiv literatură erotică şi romane cu tentă religioasă, multe dintre volumele sale fiind grupate în seria "Cronicile vampirilor". Cărţile scriitoarei americane s-au vândut în peste 150 de milioane de copii pe plan mondial.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un alt roman al ei, "Regina damnaţilor", a fost adaptat pentru marile ecrane într-un film regizat în 2002 de Michael Rymer.

Scriitoarea va fi înmormântată în cadrul unei ceremonii funerare private care va avea loc în oraşul ei natal, New Orleans.

O ceremonie publică dedicată scriitoarei americane va avea loc anul viitor în acelaşi oraş. "Prieteni, cititori şi fani" din lumea întreagă au fost invitaţi să participe la acel eveniment, a anunţat fiul romancierei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.