Scandal la Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Două familii s-au luat la bătaie, iar jandarmii au intervenit

targ de craciun in piata constitutiei
Inquam

Şapte persoane din două familii au fost implicate într-o altercaţie, la Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei din Bucureşti, conflictul fiind aplanat de jandarmi. Cei implicaţi au fost audiaţi de poliţişti.

Jandarmeria Bucureşti a anunţat, duminică, faptul că în seara precedentă, la Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei, la Carusel, a avut loc o altercaţie între şapte persoane, patru bărbaţi şi trei femei, membri a două familii, aceasta pornind de la o poză.

Patrula de jandarmi care se afla în zonă a intervenit pentru aplanarea conflictului, toate cele șapte persoane fiind duse la Secţia 17 Poliţie pentru luarea măsurilor legale. Astfel, împotriva acestora s-au întocmit acte de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, în conformitate cu prevederile art. 193 CP.

„În acest context, Jandarmeria Capitalei recomandă cetăţenilor care participă la evenimente care implică un număr mare participanţi să aibă un comportament civilizat, părinţii să acorde o atenţie deosebită copiilor şi să aibă grijă de bunurile personale. De asemenea, dacă sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale, să apeleze cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmerie”, a adăugat sursa citată, potrivit News.ro

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.