Scandal în trafic pe un bulevard din Constanța. Un șofer l-a amenințat pe altul cu un cuțit

Politie

Un scandal în trafic a avut loc, luni, pe un bulevardul din municipiul Constanţa, între doi şoferi, iar unul l-a ameninţat pe celălalt cu un cuţit.  

”La data de 29 aprilie, în jurul orei 16.00, poliţişti din cadrul Politiei Municipiului Costanta - Sectia 2 Politie au fost sesizaţi cu privire la faptul că doi bărbaţi s-ar fi şicanat în trafic, pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanţa, iar unul dintre ei l-ar fi ameninţat pe celălalt cu un obiect tăietor-înţepător”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.

Ei au precizat că la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 2 Poliţie, care au identificat şi au oprit în trafic autoturismele conduse de cei doi bărbaţi.

Aceştia se află acum în custodia poliţiei.

Cercetările au fost preluate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.

Citește și
Vremea
Ploile și temperaturile scăzute se întorc după Paște. Cum va fi vremea în luna mai
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacția unui șofer care mergea cu familia în vacanță când a văzut coada uriașă din Vama Nădlac
Reacția unui șofer care mergea cu familia în vacanță când a văzut coada uriașă din Vama Nădlac

Vămile din vestul țării încep să se aglomereze pe masură ce ne apropiem de 1 Mai și Paște. Luni cozile creșteau văzând cu ochii la ieșirea din punctul Nădlac 2, lângă Arad. Timpii de așteptare depășeau la anumite ore 60 de minute.

Ploile și temperaturile scăzute se întorc după Paște. Cum va fi vremea în luna mai
Ploile și temperaturile scăzute se întorc după Paște. Cum va fi vremea în luna mai

Luna mai ne aduce o vreme instabilă. De 1 Mai și de Paște ne vom bucura de soare și temperaturi plăcute, după care vin ploile. Cum vremea este tot mai instabilă, sistemele de avertizare și monitorizare trebuie să fie performante.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.