Sătui de promisiuni, zeci de oameni din Vaslui, au ieșit la protest, nemulțumiți de starea în care se află drumul județean

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de oameni din comuna Bunești-Averești din Vaslui au ieșit la protest, nemulțumiți că o porțiune de câțiva kilometri din drumul județean care duce spre Iasi, arată ca după bombardament.

 

Sătui de promisiuni, localnicii dau exemplul comunei învecinate, Dolhești din județul Iași, unde se circulă fără probleme, pentru că drumul este asfaltat perfect.

Timp de două ore, zeci de locuitori ai comunei vasluiene Bunești-Averești și-au strigat oful la granița cu comuna Dolhești, din județul Iași, acolo unde începe asfaltul.

De zeci de ani, spun oamenii, autoritățile n-au fost în stare să asfalteze cei aproximativ 3 km din drumul județean care face legătura cu județul Iași.

Pentru cei care se duc la Iași, distanța s-ar scurta considerabil pe acest traseu. Însă drumul e plin de gropi, așa că nici microbuzul nu mai circulă. Iar șoferii care totuși se încumetă pe-aici, de cele mai multe ori, sunt nevoiți să-și ducă apoi mașinile la service.

 

localnic:Distruge mașinile. Ți-e și frică dacă rămâi în până aici, nu are cine să vină să te ia. Hușiul e departe, să vină să te ia. Iașiul e departe, să vina să te ia. Cum ajunge omul ăsta pe drumul ăsta nenorocit la serviciu, cum să te duci pe așa drum?

 

localnică: Sunt studentă la Iași și în situația mea sunt mulți tineri. Nu am mijloc de transport din cauza stării drumului.

localnic:Nu s-a mai modernizat, nu s-a mai făcut nimic din 90 încoace. S-a trecut cu lama și s-a împins piatra în laterale. Nu avem șanțuri, nici scurgere a apei.”

Oamenii speră ca protestul să le atragă atenția autorităților.

localnic:Poate după protestul ăsta vă fi mai bine, se va face și la noi ceva. Ne-am pierdut speranța. Sperăm ca în viitorul apropiat să avem și noi asfalt.

Ca răspuns, conducerea Consiliului Județean Vaslui, instituție care ar trebui să se ocupe de reabilitarea drumului, susține că așteaptă fonduri de la Guvern.

Dumitru Buzatu, președinte CJ Vaslui: "Noi am încercat să facem posibilă racordarea tuturor căilor la centrul administrativ Vaslui. Oare, nu este mai important că acolo unde face dumnealui protest are un drum excelent către Huși? Vrea, domnia sa, să meargă la Iași, sigur că vom face și acest lucru când Guvernul pe care îl sprijină distinsul domn ne va aloca fondurile necesare."

Localnicii spun că vor mai protesta în stradă, până când drumul vă fi reparat.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Protest într-o comună vasluiană. Oamenii se plâng că își strică mașinile pe drumul neasfaltat: ”Ți-e și frică”
Protest într-o comună vasluiană. Oamenii se plâng că își strică mașinile pe drumul neasfaltat: ”Ți-e și frică”

Zeci de oameni dintr-o comună vasluiană au ieșit la protest.

VIDEO. Mii de oameni, în stradă, la Berlin. Protestatarii sunt nemulțumiți de restricțiile din pandemie
VIDEO. Mii de oameni, în stradă, la Berlin. Protestatarii sunt nemulțumiți de restricțiile din pandemie

Mii de oameni au protestat, sâmbătă, la Berlin, faţă de strategia guvernului german în lupta cu coronavirusul şi restricţiile din pandemie, relatează dpa.

Protest din cauza unui drum care arată ca după bombardament. Nu a fost reparat de 30 de ani
Protest din cauza unui drum care arată ca după bombardament. Nu a fost reparat de 30 de ani

Peste 100 de locuitori dintr-o comună argeșeană au ieșit la protest, nemulțumiți că drumul de acces spre autostrada Bucureșți-Pitești arătă ... că după bombardament. Șoseaua n-a mai fost reparată de 30 de ani.

Protest al elevilor la Ministerul Finanțelor. Rectificarea bugetară nu include bani pentru transportul gratuit
Protest al elevilor la Ministerul Finanțelor. Rectificarea bugetară nu include bani pentru transportul gratuit

Mai mulţi elevi protestează, marţi, în faţa Ministerului Finanţelor „pentru a trage un semnal de alarmă” cu privire la neincluderea în proiectul de rectificare bugetară a sumelor necesare pentru asigurarea gratuităţii transportului elevilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.