Sărbătoare de comemorare a morților la Cluj. Zeci de mii de credincioși la eveniment

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de mii de credincioşi din Transilvania și Banat au sărbătorit ieri "Luminaţia", sau ziua Morţilor. Oamenii au vizitat mormintele celor dragi, le-au aranjat şi au depus flori şi lumânări.

La Cluj-Napoca sărbătoarea s-a încheiat vineri seară cu un concert de muzică clasică, ţinut în memoria celor plecaţi la ceruri, chiar la intrarea în cimitirul central din oraş.

Peste 2000 de oameni au fost aseară în cimitirul central din Cluj-Napoca, unde membrii Filarmonicii de stat Transilvania au oferit un concert de comemorare a sufletelor dragi, plecate dincolo. Este al cincilea an în care muzica a răsunat de ziua morţilor.

Femeie la spectacol: „Acest spectacol este o soluţie, să spunem, pentru zilele în care trăim, de a ne aduce împreună într-o astfel de zi de sărbătoare în care ne aducem aminte de cei dragi ai noştri care nu mai sunt printre noi."

Bărbat: „Noi suntem băştinaşi din Cluj, dar stăm în Ungaria şi am venit acum aici special pentru sărbătoarea de luminaţie. Concertul este fantastic, ne place foarte mult, mai ales că mai rar reuşim să auzim asemenea interepretari."

Citește și
halloween
HALLOWEEN 2019. Care sunt deghizările la modă anul acesta pentru copii şi adulţi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Altă femeie: „Acest spectacol este unul extraordinar şi am participat la evenimentele organizate din prima ediţie şi mi se pare că e un lucru extraordinar."

Cu emoţie în suflet, oamenii au spus rugăciuni şi au păstrat momente de reculegere în fața mormintelor ornate cu flori şi lumânări. Pentru câteva ore cele mai luminate locuri din oraş au fost cimitirele, iar melodiile interpretate şi luminile candelelor au încălzit sufletele oamenilor.

Femeie: "E ceva original care nu se face peste tot şi în acelaşi timp mi se pare cel mai frumos mod de a sărbători."

Se spune că lumânările aprinse vineri îi ajută pe cei plecaţi să găsească drumul spre odihna veşnică. Iar astăzi cimitirul central din Cluj va fi o destinaţie turistică, unde se vor organiza tururi ghidate cu ocazia Luminaţiei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Tradiţii de Ziua Morţilor, în Transilvania şi Banat. Ce fac oamenii de
Tradiţii de Ziua Morţilor, în Transilvania şi Banat. Ce fac oamenii de "Luminaţie"

Zi de sărbătoare vineri pentru credincioşii din Transilvania şi Banat care cinstesc "Luminația" sau Ziua Morţilor.

HALLOWEEN 2019. Care sunt deghizările la modă anul acesta pentru copii şi adulţi
HALLOWEEN 2019. Care sunt deghizările la modă anul acesta pentru copii şi adulţi

HALLOWEEN 2019. Mai sunt câteva ore până la cea mai înfricoşătoare sărbătoare a anului, cea de Halloween.

Cea mai înspăimântătoare zi din an. Ce oferte au cluburile pentru Halloween
Cea mai înspăimântătoare zi din an. Ce oferte au cluburile pentru Halloween

Cei care au spirit de aventură se pregătesc de Halloween. Sărbătoarea împrumutată de peste Ocean a fost adoptată cu bucurie de copii și părinți puși pe distracție.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.