Șapte persoane aproape de înec, după ce au ignorat steagul roșu. Salvamar: Ne înjura pe mal

×
Codul embed a fost copiat

Este alertă la malul mării după ce salvamarii au arborat steagul roşu în toate staţiunile din sudul litoralului, răvăşite de furtună. Chiar şi aşa, 4 adulţi şi 3 copii au fost la un pas de înec în Mangalia, pentru că au ignorat avertismentele.

În schimb, tocmai un bărbat care s-a aruncat în apă ca să-i salveze pe cei aflaţi în pericol şi-a pierdut nevinovat viaţa.

Bărbatul în vârstă de 48 de ani era la plajă împreună cu soţia şi cei doi copii ai lor. A văzut însă că patru copii şi trei adulţi erau în pericol, în largul mării şi n-a stat pe gânduri. Bietul om s-a aruncat în valuri să-i ajute, deşi salvamarii erau şi ei acolo.

Marin Cornel, salvamar: "Eu am trecut pe lângă el şi i-am zis - «Du-te înapoi că mă duc eu după ei, după cei de acolo care trebuie să îi salvez» dar el zice «lasă domnule că eu ştiu să înot bine». Eu m-am dus şi i-am salvat pe aia şi i-am tras la mal, dar el nu ştiu ce s-a întâmplat. Practic a intrat şi el să îi salveze? A intrat şi el să îi salveze."

Cătălin Nichita, salvamar: "Am sărit după ei acolo! Ai reuşit pe cineva să salvezi? Da! Am salvat-o pe fata aia de acolo, am plecat singur după ea şi am adus-o la mal. Și pe urmă am văzut că s-a înecat domnul acesta şi am plecat cu jetu după ei."

Citește și
litoral
Ministrul Sănătății, despre aglomerația de pe litoral: ”Există posibilitatea să devină focare”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bărbatul a fost resuscitat mai bine de o oră însă fără folos.

 

Femeie: A început o femeie să ţipe ca e fata dusă pe mare fără colac, după care s-au dus repede salvamarii. A intervenit un om cu salteaua, s-a mai dus unu cu placa, i-a lăsat şi apoi au zis că mai e unu în apă şi când l-au adus la mal era leşinat. Și eu am intrat în apă, darm am văzut că mă trage și am renunţat!
Reporter: Cum simţiţi curentul?
Femeie: Simţi aşa că îţi ia pe sub picioare... fuge nisipul de sub picioare şi te trage în larg. Vrei săvii la mal şi te trage în spate. Ca o forţă care te trage în spate.

După furtună de marți, în special în staţiunile din sud s-au creat gropi pe fundul apei. Acolo curenţii au mişcări de forfecare şi nici cei care înoată foarte bine nu rezistă. În acest caz cel mai bine este să înotaţi în paralel cu malul, şi nu spre larg sau spre mal. Dar cel mai sigur e să luaţi în seama avertismentul salvamarilor şi să nu intraţi în apă când este arborat steagul roşu.

Reporter: Aţi văzut steagul roşu? Nu ştiţi ce înseamnă steag roşu?
Bărbat: Da!
Reporter: Sunt curenţii puternici?
Bărbat: Nu mi se par aşa puternici. Respect regulamentul, nu pot să zic că este aşa periculoasă apa aici. Acum gata, stăm la umbrela.

Salvamarii au fost nevoiţi să intervină în zeci de situaţii limită pe tot litoralul.

Bogdan Ghimboasa, coordonator salvamar Eforie Nord: "Este steag roşu în Eforie de la primele ore ale dimineţii, datorită curenţilor care se formează. Iau turiştii şi îi trag în larg fără să îşi dea seama fără să fie valuri, curenţii circula la baza nisipului."

 

Bărbatul a fost resuscitat mai bine de o oră însă fără folos.

Ştefan Gigi, salvamar: Sunt incoștienți, iau copilul şi îl aruncă direct în geamandură! Ne înjura pe mal de... Nu avem puţin respect! Uitaţi, este steag roşu!
Reporter: Curenţii sunt puternici?
Ştefan Gigi: Sunt foarte puternici! Toată zona asta sunt curenţi foarte puternici! Uitaţi în zona asta şi îi duce în dig.Acolo îi găseşti că se îneacă în mâl aici şi în colut la dig acolo îi găsim.

Şase oameni şi-au pierdut viaţa de la începutul acestui sezon estival, iar un bărbat este dat dispărut în Mamaia Nord.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat de 48 de ani s-a înecat în mare după ce a vrut să ajute alte persoane aflate în pericol
Un bărbat de 48 de ani s-a înecat în mare după ce a vrut să ajute alte persoane aflate în pericol

Tragedie la malul mării unde furtuna de ieri a adus valuri mari la ţărm, iar salvamarii au arborat steagul roşu în sudul litoralului.

Ministrul Sănătății, despre aglomerația de pe litoral: ”Există posibilitatea să devină focare”
Ministrul Sănătății, despre aglomerația de pe litoral: ”Există posibilitatea să devină focare”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, că timp de aproximativ o săptămână, în România, nu va exista un cadru legislativ care să-i oblige pe cei infectați cu Covid-19 să rămână internați sau în izolare la domiciliu.

Directorul Organizației Patronale Mamaia Constanța: Bulgaria, Grecia și Turcia finanțează denigrarea litoralului românesc
Directorul Organizației Patronale Mamaia Constanța: Bulgaria, Grecia și Turcia finanțează denigrarea litoralului românesc

Anca Pavel Nedea, director al Organizaţiei Patronale Mamaia Constanţa şi fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism, susține că Bulgaria, Grecia și Turcia finanțează masiv denigrarea litoralului românesc.

6 iulie, cea mai fierbinte zi din acest an. 39 de grade, temperatura resimțită în București
6 iulie, cea mai fierbinte zi din acest an. 39 de grade, temperatura resimțită în București

Săptămâna a început în forță cu cea mai fierbinte zi din acest an. Ca să vă faceţi o idee, temperatura resimţită în Bucureşti a fost de 39 de grade, însă indicele de disconfort termic a depăşit pragul critic atât pe litoral, cât şi în oraşele din sudul ţă

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.