Sălaj: Bărbat decedat în urma unor leziuni interne după ce ar fi fost bătut cu pumnii de soţie

politie

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Plopiş, a decedat după ce soţia i-ar fi aplicat mai multe lovituri în torace şi abdomen, femeia fiind arestată pentru infracţiunea de violenţă în familie.

Potrivit unei informări de presă dată publicităţii marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, din verificările efectuate de poliţişti a reieşit că un bărbat de 56 de ani, din comuna Plopiş, ar fi decedat la domiciliu, în data de 14 iunie, iar în urma examinării cadavrului au fost identificate pe acesta mai multe escoriaţii şi echimoze.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la cauza şi împrejurările în care s-a produs decesul, cadavrul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Zalău, în vederea efectuării necropsiei.

„În urma concluziilor preliminare, s-a stabilit că decesul bărbatului a survenit în urma unor leziuni interne. Cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, care în urma probatoriului administrat, a stabilit faptul că, în data de 14 iunie, pe fondul unor neînţelegeri, o femeie, în vârstă de 55 de ani (soţia victimei), i-ar fi aplicat bărbatului mai multe lovituri cu pumnii în zona toracică şi abdominală, provocându-i leziuni interne, care au dus la decesul acestuia”, se arată în informarea menţionată.

Procurorul de caz a dispus reţinerea femeii, pentru 24 de ore, iar ulterior instanţa a dispus, în 16 iunie, arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie.

Citește și
vaccin, variola maimutei
UE a achiziționat 110.000 de vaccinuri în împotriva variolei maimuței. Cine este compania cu care a bătut palma
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Copil de 14 ani, chinuit și umilit de mama sa. În urmă cu trei ani, băiatul a fost bătut de femeie și filmat de partenerul ei
Copil de 14 ani, chinuit și umilit de mama sa. În urmă cu trei ani, băiatul a fost bătut de femeie și filmat de partenerul ei

Destin amar pentru un copil de 14 ani din Vaslui, chinuit și umilit de mama lui. După ce, în urma cu trei ani, băiatul a fost bătut îngrozitor de femeie și filmat de partenerul ei, acum a fost mușcat de ea și lovit fără milă.

UE a achiziționat 110.000 de vaccinuri în împotriva variolei maimuței. Cine este compania cu care a bătut palma
UE a achiziționat 110.000 de vaccinuri în împotriva variolei maimuței. Cine este compania cu care a bătut palma

Uniunea Europeană a parafat un contract cu compania Bavaria Nordic pentru furnizarea a 110.000 de vaccinuri împotriva variolei maimuței.

Parcurile și terasele din Capitală au devenit neîncăpătoare, de Rusalii
Parcurile și terasele din Capitală au devenit neîncăpătoare, de Rusalii

Cu o zi liberă și niciun plan bătut în cuie, mulți s-au strâns în familie, la picnic, ori s-au plimbat cu barca pe lac. După, a mers bine o bere rece sau o înghețată pe terasele din centru.

Bătaie în parcarea unui club din Neamț. Trei tineri au ajuns în atenția Poliției după ce l-au bătut crunt pe un altul
Bătaie în parcarea unui club din Neamț. Trei tineri au ajuns în atenția Poliției după ce l-au bătut crunt pe un altul

Trei tineri din județul Neamț au ajuns în atenția Poliției după ce l-au bătut crunt pe un altul, într-o parcare. Toți 4 erau prieteni, dar se certaseră cu puțin timp înainte într-un club.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.