S-a predat românul care și-a ucis soția pentru că nu făcea destui bani din videochat

cătușe
Getty

Bărbatul care şi-a ucis soţia pe motiv că obţinea prea puţini bani din videochat şi în cazul căruia Tribunalul Iaşi a emis un mandat de arestare s-a predat autorităţilor din Italia.

 

Potrivit Poliţiei ieşene, bărbatul are 30 de ani şi a fost dat în urmărire generală, după ce Tribunalul Iaşi a emis mandatul de arestare preventivă pentru omor asupra soţiei sale.

În cursul zilei de luni, agresorul s-a predat autorităţilor din Italia, fiind totodată iniţiate procedurile pentru punerea în aplicare a mandatelor europene, în vederea predării către autorităţile române, conform News.ro.

Procurorii ieşeni au cerut, joi, instanţei, arestarea în lipsă a unui bărbat din Iaşi, care şi-ar fi ucis soţia, întrucât obţinea prea puţini bani din videochat. Potrivit procurorilor, femeia ar fi fost bătută repetat, timp de şase ani, iar loviturile i-au cauzat multiple traumatisme care în final au dus la decesul acesteia. Solicitarea procurorilor a fost aprobată de judecătorii Tribunalului din Iaşi.

Anchetatorii susţin că agresorul era nemulţumit că femeia nu mai câştiga venituri consistente din activităţi de videochat şi a lovit-o cu pumnii şi picioarele în mai multe zone ale corpului, cu precădere în zona capului.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Loviturile au determinat multiple traumatisme cranio-cerebrale ce au condus la alterarea constantă a stării de sănătate a acesteia după producerea iniţială a unui hematom subdural cronic cu resângerare frontal drept şi instalarea unor higrome emisferice bilaterale. Acestea au evoluat pe fondul celor mai recente acte de agresiune fizică, complicate în evoluţie cu bronhopneumonie, iar în final au condus la moartea victimei în data de 07 martie 2022", au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Bărbatul fusese citat în vederea audierii sale, dar nu s-a prezentat la sediul Parchetului, el fiind căutat de autorităţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O fată de 13 ani din Tulcea ar fi fost agresată sexual de unchiul său timp de două luni
O fată de 13 ani din Tulcea ar fi fost agresată sexual de unchiul său timp de două luni

O fată de 13 ani ar fi fost agresată sexual de unchiul său, într-o localitate din judeţul Tulcea. Poliţiştii au deschis o anchetă şi au stabilit că faptele s-ar fi petrecut pe parcursul a două luni.

Femeia ucisă și băgată în geamantan, în Oradea, a fost găsită după ce chiar proxenetul ei a sunat la 112. Ce arată autopsia
Femeia ucisă și băgată în geamantan, în Oradea, a fost găsită după ce chiar proxenetul ei a sunat la 112. Ce arată autopsia

Apar noi informații în cazul crimei din Oradea. Un individ a fost reținut miercuri și este principalul suspect. Este vorba de același bărbat care marți alertase autoritățile, anunțând că în geamantanul lăsat într-o remorcă se află cadavrul unei femei.

Şarpe de peste un metru şi jumătate, ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din judeţul Constanţa
Şarpe de peste un metru şi jumătate, ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din judeţul Constanţa

Un şarpe de peste un metru şi jumătate lungime a fost ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din Pecineaga, judeţul Constanţa.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.