Românii trimit din ce în ce mai puțini bani în țară din străinătate. Care sunt principalele cauze

×
Codul embed a fost copiat

În primele luni ale anului, banii trimiși în ţară de românii din străinătate au fost mai puţini cu aproape 9 procente față de aceeași perioadă a anului trecut.

Scăderea este și mai mare dacă ne raportăm la 2021. Cauzele sunt multiple, de la inflația mare din toată Europa până la faptul că mulți nu mai au multe rude în țară.

Florin este stabilit în Italia de mai bine de 20 de ani. În ultima perioadă le-a trimis mai puţini bani rudelor rămase în ţară.

Florin Lisaru, român stabilit în italia: "Înainte de a trimite bani acasă mă gândesc de două ori dacă are rost, să vedem dacă mai avem și cui să trimitem, bătrânii noștri se sting ușor ușor și nu avem cui să trimitem, o altă cauză ar fi inflația, creșterea preţurilor care în ultimii 2 ani e de 30% și salariile au rămas la fel, nu ştiu dacă au crescut cu 10%. Și invesţiile se termină, de le faci acasă, nu le faci țoață viață. Anul acesta doar jumătate din cei care se întorceau acasă se mai întorc, alții își fac vacantele în altă parte sau stau doar o săptămână".

În primele patru luni din 2023, românii stabiliți în străinătate au trimis în ţară un miliard 690 de miloane de euro, în scădere cu 8,7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Și în primele luni din 2021 suma a fost mai mare, de 1 miliard 813 milioane de euro.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Bogdan Glăvan, profesor de economie: "În absenţa acestor sume, cu pensiile din România și veniturile de aici situația ar fi fost dezastruoasă, una din explicațiile pentru care nivelul de trai a crescut atât de accelerat, a crescut pe baza muncii celor plecați în afară. Eu cred că trebuie să așteptăm să vedem date pe un termen mai lung, să vedem care e factorul copleșitor care explică această scădere, e că acești români se întorc acasă, sau că joburile plătite din Occident, cu salariile care stagnează, nu le mai permit să trimită bani că înainte."

Pe de altă parte, au crescut transferurile internaționale din România către ţările din Asia, de unde provin mulţi muncitori angajaţi la noi, conform unui studiu Revolut. 

Luiza Domnișoru, reprezentant aplicație financiară: "Către principalele 10 piețe externe, anume Nepal, Turcia, Filipine, India, Vietman, piețe de unde aducem muncitori, au fost transferate peste 23 de milioane de euro în primele 6 luni ale anului. Suma medie transferată de un utilizator a fost de 3 mii de euro pentru aceste prime șase luni ale anului”.

Conform datelor oficiale de la Ministerul Muncii, în România lucrează aproape 120.000 de muncitori străini, cei mai mulți provenind din Nepal, Sri Lanka, Turcia, Ucraina, Republica Moldova, India. Numai anul trecut, în România au venit să lucreze 100.000 de angajați din străinătate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă
Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă

Parchetul General a finalizat ancheta în cea mai mare tragedie din ultimii ani. Vorbim despre explozia de anul trecut din Crevedia, soldată cu morți, răniți și distrugeri uriașe. Rechizitoriul a fost trimis în instanță pentru începerea procesului.

Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro
Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro

Un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a ales cu o amendă de 2.000 de euro și a fost dat afara din avion de însoțitorii de zbor.

 

Medicamentul folosit de mulți care dispare din România. Nu se va mai găsi în nicio farmacie
Medicamentul folosit de mulți care dispare din România. Nu se va mai găsi în nicio farmacie

Medicamentul OZEMPIC, în toate cele trei concentraţii - 0,25 mg; 0,5 mg; 1 mg - şi sub formă de soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut, din motive comerciale, va fi disponibil în România doar până la data de 31 iulie.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.