Românii petrec sărbătorile pascale pe pârtie. Cât costă un sejur de Paște la munte

×
Codul embed a fost copiat

Valul de frig care a lovit România în aprilie relansează sezonul de schi în stațiunile de munte.  

Pe multe pârtii se va schia, inclusiv de Paște. Alte destinații preferate de români pentru următoarele zile rămân Bucovina și Delta Dunării, unde gazdele au păstrat prețurile la nivelul anului trecut.

Cei care vor să plece în străinătate vor da cu 20% mai mult ca în 2022

Valea Prahovei. La Sinaia stratul de zăpadă a depășit o jumătate de metru, iar pe nouă pârtii din golul alpin se schiază în condiții impecabile.

Schior:Nici nu ne mai gândeam. Pusesem deja placa în cuier, dar am scos-o iar. Păcat că n-am ajuns chiar mai devreme".

Schior:Profităm maxim să recuperăm sezonul, pentru că nu am avut atât de multă zăpadă".

Citește și
Gwyneth Paltrow
Gwyneth Paltrow așteaptă verdictul instanței după un accident la schi în care un bărbat îi cere daune de 300.000 dolari
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe pârtiile din Azuga răsăriseră săptămâna trecută brândușele, dar acum administratorii redeschid sezonul de schi.

60% din locurile de cazare de pe Valea Prahovei sunt ocupate, iar cererea crește de la o zi la alta, mai ales că de saptămna viitoare începe vacanța de Paște.

În Sinaia de exemplu, gazdele îi așteaptă pe turiști cu prețuri mai mici în medie cu 15% decât astă-iarnă.

Paul Popa, reprezentant Centrul Național de Promovare și Informare Turistică: „Avem și locații care încă mai oferă serviciile la prețurile de acum șase luni, cum ar fi pensiunile mici, vilele mici, unde există camere de la 150-200 de lei pe noapte. Hotelurile mari pleacă de la 250-300 de lei pe noapte".

În Bucovina și în Delta Dunării tarifele pentru un sejur de patru nopți, cu mesele festive incluse, pornesc de la 1.500 de lei de persoană.

Destinații interne preferate pentru vacanța de Paște

·       Valea Prahovei: sejur de patru nopți de la 1.500 lei/persoană - grad de ocupare 60%

·       Bucovina: sejur de patru nopți de la 1.500 lei/persoană - grad de ocupare 90%

·       Delta Dunării: sejur de patru nopți de la 1.700 lei/persoană - grad de ocupare 60%

Brașov. Și Poiana Brașov se anunță aglomerată: zăpada proaspătă a îmbrăcat stațiunea, însă transportul pe cablu este mai ieftin cu 20% ca în plin sezon. 

Turist:Au mai fost ani în care am ajuns de 1 Mai, unii la mare și alții la schi. Ne-ar plăcea să repetăm".

Adrian Biriboiu,administratorul domeniului schiabil Poiana Brașov:S-a prelungit sezonul. Acum se poate schia foarte bine în partea superioară. Cel puțin până în 17 aprilie, a doua zi de Paști, se va schia extraordinar”.

Destinații externe preferate pentru vacanța de Paște

·       Dubai

·       Grecia

·       Spania

·       Turcia

·       Israel

·       Maldive

·       Egipt

·       Cirpu

Dintre românii care au decis să petreacă vacanța de Paște în afara țării, cei mai mulți au optat pentru Dubai, Grecia și Spania. Sejururile în străinătate s-au scumpit, în medie, cu 20-30 de procente, precizează touroperatorii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Victorie pentru Gwyneth Paltrow. Verdict favorabil în procesul în care era acuzată de provocarea unui accident la schi
Victorie pentru Gwyneth Paltrow. Verdict favorabil în procesul în care era acuzată de provocarea unui accident la schi

Actriţa Gwyneth Paltrow a obţinut un verdict favorabil în procesul în care optometristul pensionar Terry Sanderson a dat-o în judecată în urma unui accident la schi produs în Utah, în 2016.    

Gwyneth Paltrow așteaptă verdictul instanței după un accident la schi în care un bărbat îi cere daune de 300.000 dolari
Gwyneth Paltrow așteaptă verdictul instanței după un accident la schi în care un bărbat îi cere daune de 300.000 dolari

E o săptămână de foc pentru Gwyneth Paltrow. Actrița așteaptă verdictul instanței după un accident la schi, din 2016.

Seniorii au făcut spectacol pe pârtie, la Straja. Peste 150 de vârstnici s-au înscris la ”Cupa Veteranilor” la schi
Seniorii au făcut spectacol pe pârtie, la Straja. Peste 150 de vârstnici s-au înscris la ”Cupa Veteranilor” la schi

La Straja, în Hunedoara, seniorii au făcut spectacol pe pârtie. Peste 150 de vârstnici, bărbați și femei, s-au înscris la ”Cupa Veteranilor” la schi. Chiar dacă mulți sunt bunici, pot da lecții de mobilitate și... de ambiție.

Pasionații sporturilor de iarnă se bucură de ultimele zile pe pârtie. „E cea mai frumoasă perioadă din an”
Pasionații sporturilor de iarnă se bucură de ultimele zile pe pârtie. „E cea mai frumoasă perioadă din an”

Deși primăvara se pregătește să se instaleze, pentru iubitorii de schi încă mai sunt speranțe. În Poiana Brașov, de exemplu, pasionații sporturilor de iarnă se bucură de ultimele zile pe pârtie.

Ultimele zile de schi vin cu reduceri însemnate la munte. Ce spun turiștii despre prețurile scăzute
Ultimele zile de schi vin cu reduceri însemnate la munte. Ce spun turiștii despre prețurile scăzute

Ultimele zile de schi vin cu reduceri însemnate la munte. Prețurile au scăzut în paralel cu stratul de zăpadă. Sunt cu 20% mai mici atât la cazare, cât și la transportul pe cablu, în majoritatea stațiunilor montane.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.