Cozi kilometrice pe A1 şi pe DN1, înainte de Paște. Avertismentul polițiștilor

dn1, aglomeratie
Pro TV

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că este aglomeraţie pe A1 Bucureşti - Piteşti, în zona kilometrului 36, şi pe DN 1 între Nistoreşti şi Comarnic, pe sensul de mers către munte.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, se circulă în condiţii de aglomeraţie pe două artere rutiere, respectiv A1 Bucureşti - Piteşti, în zona kilometrului 36, la lucrările de la podul de peste râul Argeş, unde este instituită şi devierea circulaţiei pe cele două căi, formându-se o coloană de aproximativ 5 kilometri, şi pe DN 1 între Nistoreşti şi Comarnic, pe sensul de mers către munte, unde s-a format o coloană de autovehicule de 4 kilometri.

În rest nu sunt probleme privind valorile de trafic, se circulă bine pe majoritatea arterelor, traficul fiind fluent şi pe DN 7, în staţiunile de pe Valea Oltului, precum şi pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa şi pe arterele care acced zona Capitalei, se arată în comunicatul citat.

Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să circule prudent în aceste condiţii de aglomeraţie, să păstreze distanţa regulamentară dintre autovehicule, să nu efectueze depăşiri riscante şi să dea dovadă de calm şi disciplină în trafic.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Citește și
aglomeratie, masini
Românii se înghesuie la intrarea în Grecia, în vacanța de Paște. Coadă de mașini de aproape 3 kilometri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Aglomerație la intrarea în Grecia, pentru vacanța de Paște. Coadă de mașini de 3 kilometri
Aglomerație la intrarea în Grecia, pentru vacanța de Paște. Coadă de mașini de 3 kilometri

Vacanța de Paște a început cu un drum lung și cozi foarte mari pentru românii care au plecat din țară.

Românii se înghesuie la intrarea în Grecia, în vacanța de Paște. Coadă de mașini de aproape 3 kilometri
Românii se înghesuie la intrarea în Grecia, în vacanța de Paște. Coadă de mașini de aproape 3 kilometri

Vacanța de Paște a început cu un drum lung și cozi foarte mari pentru românii care au plecat din țară. 

VIDEO. Momentul sosirii lui Liviu Dragnea la sediul ÎCCJ. Busculadă și rețineri
VIDEO. Momentul sosirii lui Liviu Dragnea la sediul ÎCCJ. Busculadă și rețineri

Tensiuni, rețineri, aglomerație, contestatari, dar și susținători, așa a fost întâmpinat Liviu Dragnea la sediul ÎCCJ unde a sosit cu puțin înainte de ora 11:00.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.