România, țara căutată tot mai mult de nomazii digitali. Îi avantajează viteza bună la internet și costul vieții încă mic

×
Codul embed a fost copiat

Cu una dintre cele mai bune viteze la internet din Europa și cu un cost al vieții încă mic, România este o destinație tot mai căutată de străinii care pot munci de la distanță.

Ocupăm locul trei în topul țărilor preferate de nomazii digitali, adică specialiști în diferite domenii, care locuiesc aici pentru câteva luni, în timp ce lucrează pentru companii din alte țări.

Matthieu lucrează în România din septembrie. A ajuns în țara noastră după ce a lucrat în Canada și Letonia. Este specialist IT pentru o firmă din Statele Unitate ale Americii.

În schimb, Johnny după ce a lucrat în Grecia, Ucraina și Bulgaria, a decis să se stabilească în România. S-a născut și a copilărit în Statele Unite ale Americii, iar părinții sunt români. Alături de soția sa, la Sibiu a dezvoltat un spațiu primitor de lucru pentru străinii care lucrează de la distanță, așa-numiții nomazi digitali. Îi ajută, inclusiv, cu cazarea, iar cei care rămân mai mult de o lună în România plătesc mai puțin. Lunar peste 10 nomanzi îi trec pragul.

Johnny Ilca, fondatorul unui spațiu de lucru pentru nomazii digitali: „În primul rând au nevoie de cazare și alți oameni care sunt în comunitatea asta și un spațiu de lucru și de trai ajută în mai multe feluri – ca un nomad digital ai nevoie de mai multe condiții – birou ca să poți să lucrezi, internet rapid și comunitate de oameni care sunt similari. Noi ajutăm cu nevoile lor”.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În ultimii ani, străinii care ajung să lucreze din țara noastră sunt specialiști în industria IT, dar a crescut și numărul consultanților financiari sau de dezvoltare personală.

Potrivit Digital Nomad Index, un sistem de clasare, nomanzii digitali merg în țările unde viteza internetului este bună, taxele și impozitele sunt mici, iar venitul necesar pentru cei care caută o viză nu este mare. Și costul vieții este important.

Așa am ajuns să fim în topul preferințelor. România este a treia cea mai bună destinație pentru nomazii digitali după Spania și Argentina. Emiratele Arabe Unite și Croația se află pe locurile 4 și 5.

Anca Muraru, fondatoare Digital Nomads: „Cred că România vine cu un avantaj în a avea un cost de trai decent ceea ce este de interes, în general, pentru nomazii digitali pentru că vorbim și despre cei care se trag din țări din vest, dar vorbim și cei din Asia – vorbim despre chirie și facturi”.

Nomanzii digitali sunt un plus și pentru economia românească. În Uniunea Europeană, după o ședere mai lungă de șase luni, străinii sunt obligați să pltească taxe și impozite.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă