România, singura șansă a Ucrainei. Cum pot ajunge în țara noastră cerealele blocate la Odesa

×
Codul embed a fost copiat

România se pregătește de un nou aflux de cereale din Ucraina, după ce Rusia a anunțat că se retrage din acordul privind menținerea unui cordon navigabil liber în Marea Neagră.

Sunt deja peste 200 de vase blocate la Odesa, iar țara noastră, cu infrastructura încă la pământ, este singura care le poate primi. Se caută soluții pentru a permite navigarea pe timp de noapte, în Delta Dunării, oprită din cauza războiului.

Prețul cerealelor a crescut brusc pe piețele internaționale, pe măsură ce temerile legate de o penurie a alimentelor au sporit din nou după ce Rusia s-a retras din acordul care permitea trecerea în siguranță, pe Marea Neagră, a navelor ucrainene cu produse agricole.

Cotațiile la grâu au sărit cu șase procente în Statele Unite și au ajuns cel mai înalt nivel din ultimele două săptămâni. Porumbul a crescut cu un procent, iar soia a urmat tendința.

Putin: „Dacă își ating ținta, gata cu grânele, gata cu vasele”

Potrivit Ministerului Infrastructurii din Ucraina, peste 200 de nave încărcate, în mare parte cu cereale, sunt blocate în zona portului Odesa.

Citește și
remorcher
Forțele ruse au atacat două remorchere ucrainene care transportau cereale. Doi morți, un rănit și un dispărut
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Ideea este că tentativa de atac asupra flotei noastre din Marea Neagră, care a eșuat dar orișicât... reiau, aceste drone și vase fără echipaj (n.r. - ucrainene) au intrat parțial în coridorul folosit pentru exportul grânelor din Ucraina, creează o amenințarea pentru navele noastre, care securizează exporturile de cereale ale Rusiei. Este motivul pentru care nu spunem că ne retragem (n.r. - definitiv) din mecanism, dar ne suspendăm participarea. Ascultați, aceste vase fără echipaj (n.r. - ucrainene) nu sunt o glumă. Dacă își ating ținta, gata cu grânele, gata cu vasele, gata cu toate! Și tot noi vom fi făcuți responsabili”.

Pe de altă parte, Martin Griffiths, șeful ONU pentru ajutor umanitar a declarat că navele care au traversat coridorul umanitar nu au fost implicate în niciun atac asupra unor ambarcațiuni ruse.

Ned Price, purtător de cuvânt Departamentul de Stat: „Rusia face din nou din hrană o armă, în războiul pe care ea l-a început. Cel mai eficient pas pentru a aborda criza securității alimentare ar fi ca Rusia să revină îmediat în acest acord și să pună capăt războiului împotriva Ucrainei”.

Pe coridorul de siguranță stabilit prin acordul mediat de Turcia și ONU, navele comerciale din Ucraina ajungeau în zona românească a Mării Negre, la Sulina, și de aici intrau pe Dunăre, spre Galați, ori se îndreptau spre Portul Constanța sau mai departe spre Turcia.

Dacă Rusia își menține poziția de a închide coridorul o soluție pentru ca produsele agricole ucrainene să poată fi exportate rămâne portul Ismail, unde ajung cu trenul ori camioanele și apoi sunt încărcate pe barje care pleacă spre Galați.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: „Se va vedea prin creșterea iarăși a traficului pe toate tipurile de transport din România”.

În vară, camioanele cu grâne venite din Ucraina să descarce în portul Constanța s-au întins în cozi pe kilometri, pentru că sistemul de cale ferată de aici fusese în mare parte abandonat.

800 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii din zona Portului Constanța

Deși s-au facut unele lucrări de reabilitare, acum pot fi folosite mai puțin de jumătate dintre cele 350 de linii.

Dorin Maer, director CFR Marfă Constanța: „Bineînțeles că probleme. Sunt. De o lungă perioadă de timp noi nu am fost subvenționați pe această zonă”.

Ministerul Transporturilor a anunțat că România are la dispoziție 800 de milioane de euro, bani europeni, ca să-și dezvolte infrastructura din zona Portului Constanța și până la anul vor fi reparate peste 60 de linii abandonate.

Calea ferată dintre Ucraina și Galați a fost repusă în funcțiune în vară dar în portul românesc de la Dunăre pot fi descărcate doar patru trenuri pe săptămână. Portul are o capacitate mică de depozitare, un vapor de 6.000 de tone este încărcat în două zile și doar dacă permite vremea.

Marcela Costea, director APDM: „În acest moment, APDM are disponibile minim 30 de dane operaționale. Putem asigura astfel transbordul din barjă în nava maritimă sau din vagoanele sosite pe calea ferată largă sau standard în siloz și de aici încărcare fluvială sau maritim”.

Potrivit caselor de expediție internaționale, în primele șase luni a anului, Ucraina a livrat spre România 103 milioane de tone de porumb, dublu față de anul trecut.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Zelenski dă asigurări că Ucraina este hotărâtă să rămână „un garant al securităţii alimentare mondiale”
Zelenski dă asigurări că Ucraina este hotărâtă să rămână „un garant al securităţii alimentare mondiale”

Ucraina este hotărâtă să rămână „un garant al securităţii alimentare mondiale” şi să îşi continue exporturile de cereale, a dat asigurări Volodimir Zelenski în timpul unei convorbiri telefonice cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Forțele ruse au atacat două remorchere ucrainene care transportau cereale. Doi morți, un rănit și un dispărut
Forțele ruse au atacat două remorchere ucrainene care transportau cereale. Doi morți, un rănit și un dispărut

Armata rusă a atacat, luni, două remorchere civile care transportau o barjă cu cereale în zona orașului Oceac, din sudul regiunii Mikolaiv.

Kremlinul avertizează că traseul navelor de cereale va fi periculos și riscant: „Situația ia o altă turnură”. Reacția Turciei
Kremlinul avertizează că traseul navelor de cereale va fi periculos și riscant: „Situația ia o altă turnură”. Reacția Turciei

Rușii s-au năpustit, luni, asupra Ucrainei, cu 50 rachete de croazieră. La rândul lor, forțele Kievului susțin că au interceptat 40 dintre acestea, mai ales că ținteau infrastructura civilă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.