România se pregătește să extindă prohibiția la sturioni cu încă 5 ani

×
Codul embed a fost copiat

România se pregătește să extindă prohibiția la sturioni cu încă 5 ani. Interzicerea capturării exemplarelor de morun, nisetru sau păstruga a fost decisă în 2006 și prelungită în 2016.

Până pe 20 aprilie, când se încheie prohibiția, ministerele Mediului și Agriculturii vor da un ordin comun pentru ca măsura să rămână în vigoare. Decizia îi nemulțumește pe unii pescari.

Subiectul este unul delicat. Acum 15 ani, când a fost decisă prohibiţia, a fost pus lacătul, practic, pe producţia naţională de icre negre şi carne de sturion. Rând pe rând, pentru a proteja această specie grav periclitată, ţările europene cu ieşire la Dunăre sau Marea Neagră au luat decizii similare.

Valentin Sidorencu, primarul comunei Sfântu Gheorghe, Tulcea: "Trebuie găsită o soluţie de mijloc. Ori o cale de compensare financiară ori o sumă forfetară care să compenseze cumva pierderile pescarilor la sturioni."

Cifrele oficiale arată că înainte să fie instaurată prohibiţia, erau capturate tot mai puţine exemplare de sturioni. În 2005, România a raportat doar 50 de kilograme de caviar la export şi numai două specii au fost declarate capturate. Restul intra în sfera braconajului sau a evaziunii fiscale.

Citește și
ministrul educatiei
Ministrul Educației: Noua tulpină a virusului Sars-Cov-2 nu schimbă decizia privind redeschiderea școlilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Gheorghe Ştefan, secretar de stat, Ministerul Agriculturii: "Noi nu le interzicem să pescuiască. În apa în care ei bagă plasele şi pescuiesc sturioni se găseşte şi crap, şi somn, şi ştiuca, şi plătica, şi scrumbie şi aşa mai departe."

Barna Tánczos, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor: "Suntem obligaţi să prelungim prohibiţia la aceste specii. Am văzut că această decizie, prelungită de mai multe ori până acuma de România, a avut efecte pozitive asupra populaţiei de sturioni."

Institutele, universităţile şi ONG-urile din România au populat Dunărea cu aproape 650.000 de puieţi de sturioni în intervalul în care pescuitul a fost interzis. Toţi au fost microcipati şi sunt urmăriţi. Dar rezultatele nu se pot vedea acum.

Tudor Ionescu, Centrul de Biodiversitate Acvatică: "Din păcate, în ultimii 8 ani, 9 ani de zile, nu am cunoştinţa sau nu am întâlnit pui de nisetru sălbatici, adică reproducerea la nisetru nu cred că a avut loc".

Neculai Patriche, director ștințific, Institutul Piscicol Galaţi: "Nisetrul se reproduce între 12 şi 17 ani şi avem nevoie, dacă luăm în calcul, aşa, să zicem teoretic de aproape 30 de ani în care am putea avea două reproduceri succesive, să ajungă la maturitate sexuală."

Interdicţia pe care o anunţă ministerele Agriculturii şi Mediului are în vedere toate cele cinci specii de sturioni din Dunăre: cega, morun, nisetru, păstrugă și viză. Sturionii sunt pescuiţi pentru carnea lor - considerată o delicatesă - dar şi pentru icrele negre.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
A şasea tranşă de vaccin anti-COVID a sosit luni în România. Cum vor fi distribuite dozele
A şasea tranşă de vaccin anti-COVID a sosit luni în România. Cum vor fi distribuite dozele

Luni dimineață a ajuns în România a şasea tranşă de vaccin de la Pfizer. Este vorba despre mai bine de 92 de mii de doze.

Ministrul Educației: Noua tulpină a virusului Sars-Cov-2 nu schimbă decizia privind redeschiderea școlilor
Ministrul Educației: Noua tulpină a virusului Sars-Cov-2 nu schimbă decizia privind redeschiderea școlilor

Noua tulpină a virusului Sars-Cov-2, varianta britanică, nu schimbă deocamdată decizia privind redeschiderea școlilor, anunță Ministrul Educației.

Israelul se teme că s-ar putea confrunta cu o variantă mutantă a Covid-19
Israelul se teme că s-ar putea confrunta cu o variantă mutantă a Covid-19

Un grup de lucru condus de militari din Israel a avertizat cu privire la posibila apariție a unei variante israeliene mutante a coronavirusului rezistent la vaccinuri.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.