România, printre codașii UE la mâncatul sănătos, dar pe locul doi la consumul de alcool. Ce recomandă OMS

×
Codul embed a fost copiat

Suntem printre codașii Uniunii Europene și la mâncatul sănătos, conform unui studiu recent. Și asta în condițiile în care Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca fiecare persoană să mănânce minimum cini porții de fructe și legume zilnic.

Din nefericire, ocupăm locul doi la consumul de alcool. Medicii și nutriționiștii spun că lipsa de verdețuri și fructe din alimentație în combinație cu alcoolul pot duce la grave probleme de sănătate.

Multe tarabe cu legume ori fructe rămân pline în piețe la finalul fiecărei zi.

74% dintre români nu mănâncă fructe și legume nici măcar o dată pe zi. Doar 2% consumă cinci porții, adică 400 de grame zilnic, așa cum recomandă Organizația Mondială a Sănătății. Datele au fost publicate într-un raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Cu toate că pe tarabele din piețe sau chiar în magazine găsim întotdeauna fructe și legume proaspete, România se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană la consumul zilnic, după Letonia, Cehia și Luxemburg. La polul opus, locuitorii din Irlanda, Țările de Jos și Danemarca mănâncă 5 porții sau chiar și mai multe în fiecare zi.

Citește și
Călin Costinaș
De ce pot fi mai scumpe produsele românești. „A cumpăra un produs românesc înseamnă a-ți ajuta vecinul”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Dacă la acest capitol nu excelăm, când vine vorba de consumul de alcool suntem pe locul al doilea în Uniunea Europeană. Beau mai mult decât noi doar danezii.

Însă prea mult alcool și prea puține legume și fructe în alimentație înseamnă probleme de sănătate, cum ar fi bolile cardiovasculare sau diabetul.

Georgiana Ispas, nutriționist dietetician: „O farfurie sănătoasă ne putem imagina împărțită în două. O jumătate ar trebui să fie preponderent legume și fructe evident. Ar trebui să consumăm mai mult decât consumăm în prezent, cel puțin în România”.

Gabriela Smira, medic primar gastroenterolog: „Sunt practic pacienți care înlocuiesc alimentația asta sănătoasă cu consumul de alcool din nevoia de dulce, de stare activa și consumul preungit de alcool are consecințe nefaste deosebite”.

La nivelul întregii Uniuni Europene doar 12% dintre adulți consumă porțiile recomandate, iar din acest procent femeile sunt majoritare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Noi norme la nivelul UE pentru a reduce deșeurile. Ambalajele pentru fructe și legume vor fi interzise
Noi norme la nivelul UE pentru a reduce deșeurile. Ambalajele pentru fructe și legume vor fi interzise

Comisia Europeană a propus, miercuri, noi norme la nivelul UE privind ambalajele, pentru a combate această sursă, în permanentă creştere, de deşeuri, precum şi frustrarea consumatorilor, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

De ce pot fi mai scumpe produsele românești. „A cumpăra un produs românesc înseamnă a-ți ajuta vecinul”
De ce pot fi mai scumpe produsele românești. „A cumpăra un produs românesc înseamnă a-ți ajuta vecinul”

Cautăm din ce în ce mai multe produse românești, arată statisticile, și de multe ori chiar le preferăm în locul celor aduse din alte țări, fie că vorbim de legume, fructe sau brânzeturi, dulceață, zacuscă, ori murături.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.