România, lovită tot mai des de tornade precum cea din Călăraşi. Explicaţia fenomenului

×
Codul embed a fost copiat

16 familii au rămas fără acoperiş iar un autocar a fost răsturnat şi târât pe şosea de tornada care a lovit judeţul Călăraşi. Ar fi fost una dintre cele mai mmari din sud-estul Europei, spun specialiştii

Specialiştii spun că tornada înregistrată marţi în judeţul Călăraşi a fost una dintre cele mai mari din câte s-au înregistrat vreodată în această parte a continentului. De altfel, şi presa străină a scris despre fenomen, calificat de BBC drept "tornadă monstru".

Mihai Dima, profesor de fizică la Universitatea Bucureşti: "Mie mi s-a părut o tornadă intensă cu dimensiuni importante. Am putea să o considerăm un prototip pentru ceea ce ne aşteaptă în viitor poate cu frecvenţă mai mare. Nu este exclus, de principiu, să se manifeste şi deasupra oraşelor."

 

Explicaţia specialiştilor pentru uriaşa tornadă din Călăraşi

 

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

O tornadă se formează atunci când masele de aer cald şi cele de aer rece se întâlnesc violent. Viteza vântului în interior are, de regulă, peste 100 de kilometri pe oră. În dreptul vârtejului presiunea este scăzută, umiditatea mare şi norii de deasupra pot atinge 15 kilometri înălţime.

Meteorologii au anunţat că abia peste câteva zile vor fi gata măsurătorile detaliate şi abia atunci vom afla amploarea fenomenului. Între timp, oamenii îşi repară gospodăriile distruse de tornadă, care a nimicit practic satul Constantin Brâncoveanu din comuna Dragalina.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Şarpe de peste un metru şi jumătate, ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din judeţul Constanţa
Şarpe de peste un metru şi jumătate, ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din judeţul Constanţa

Un şarpe de peste un metru şi jumătate lungime a fost ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din Pecineaga, judeţul Constanţa.

Cod galben de inundaţii în 13 bazine hidrografice din 29 de judeţe, până joi la prânz
Cod galben de inundaţii în 13 bazine hidrografice din 29 de judeţe, până joi la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la prânz în 13 bazine hidrografice.

Bărbat din Cluj, prins în flagrant în timp vindea 1,6 kilograme de droguri de mare risc. Ce au găsit polițiștii în casa sa
Bărbat din Cluj, prins în flagrant în timp vindea 1,6 kilograme de droguri de mare risc. Ce au găsit polițiștii în casa sa

Un bărbat, recidivist, a fost reţinut de procurorii DIICOT Cluj după ce a fost prins în flagrant delict când comercializa 1,6 kilograme de ”cristal”, drog de mare risc.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.