România investește 3 milioane de euro în combaterea poluării. „Ne-a ajuns cuțitul la os”

×
Codul embed a fost copiat

De ani de zile primim avertismente de la Comisia Europeană pentru poluare, dar și pentru informațiile incomplete pe care le trimite România.

Abia acum, Ministerul Mediului anunță un amplu proiect de extindere a rețelei de măsurare a calității aerului.

60 de stații noi vor fi amplasate în țoață tara, astfel încât să știm exact cât de mult contribuie traficul la poluare, care sunt celelalte surse și ce este de făcut pentru un aer mai curat.

Vor fi gata abia anul viitor, promit autoritățile. Altfel, riscăm amenzi uriașe.

De la 148 de puncte de măsurare a calității aerului, câte sunt în prezent în toată țara, rețeaua va ajunge la 208.

Citește și
Marea Mediterana
Marea Mediterană îşi revine după zeci de ani de exploatare. Poluarea a scăzut cu până la 30%
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Cele 60 de stații noi vor fi amplasate în 30 de orașe și în Capitală și vor măsura concentrațiile de praf, poluarea provenită de la mașini, iar unele vor identifica și alte surse.

București, una dintre cele mai poluate capitale ale Europei

 

Aproape jumătate dintre stațiile noi vor fi în București, una dintre cele mai poluate capitale europene.

Aici ar fi în total 27 de stații noi de măsurare a calității aerului, amplasate în tot orașul - pe lângă cele 8 care există deja.

Extrem de important este și felul în care vor fi instalate. De exemplu, o stație de pe calea Victoriei a fost ani de zile înconjurată de copaci înalți. Abia acum câteva săptămâni aceștia au fost tăiați de la jumătate, pentru a înregistra date mai relevante.

Rețea de 50 de senzori pentru măsurarea calității aerului

 

În București va exista și o rețea de 50 de senzori de măsurare a calității aerului.

Costel Alexe, ministrul Mediului: „Vrem să vedem ce diferențe pot apărea pe toată suprafața Bucureștiului, vom avea date în timp real privind sursele de poluare din București, în baza cărora administrația din București poate să elaboreze un plan de măsuri pentru combaterea și reducerea poluării.”

O parte dintre toate aceste stații noi vor fi montate până la finalul acestui an, iar celelalte, anul viitor, spun reprezentanții Ministerului Mediului. Investiția se ridica la peste 3 milioane de euro, din care o treime bani europeni.

Alin Tănase, Greenpeace: „Acum o facem pentru că ne-a ajuns cuțitul la os. Comisia Europeană ne tot avertizează pe acest sub de mai bine de trei ani.”

Această procedură de sancționare din partea Comisiei Europene pentru monitorizare defectuoasă a început în 2017, acum trei ani.

Problema încă nu e rezolvată și acum am primit doar niște promisiuni, e foarte important să avem o rețea funcțională, că dacă nu măsori poluarea corespunzător nu poți să te raportezi la standarde existente.

La finalul proiectului, Ministerul Mediului va lansa și o aplicație cu date oficiale, în timp real, despre calitatea aerului.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Dâmboviţa, transformată într-un râu de dejecţii. De ce nu merge staţia de epurare Glina
Dâmboviţa, transformată într-un râu de dejecţii. De ce nu merge staţia de epurare Glina

Bucureștiul aruncă în Dâmbovița sute de mii de metri cubi de dejecții, în fiecare zi. Și totul se întâmplă pentru că autoritățile nu au finalizat lucrările la stația de epurare de la Glina, cu toate că se lăudau că lucrurile stau foarte bine.

Marea Mediterană îşi revine după zeci de ani de exploatare. Poluarea a scăzut cu până la 30%
Marea Mediterană îşi revine după zeci de ani de exploatare. Poluarea a scăzut cu până la 30%

În Marea Mediterană apar semne că poluarea a scăzut în ultimele luni, fiind un efect direct al carantinei impuse de autorităţile de la Roma.

Ulei deversat intenționat în lacul Băneasa. Firmele din zonă riscă amenzi uriașe
Ulei deversat intenționat în lacul Băneasa. Firmele din zonă riscă amenzi uriașe

O peliculă de ulei s-a extins pe suprafața lacului Băneasa din Capitală, iar autoritățile au mers la fața locului și au încercuit perimetrul.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.