Reprezentanţa CE în România, mesaj despre "importurile de mazăre din Madagascar"

mazare
iStock

Postare inedită a Reprezentanţei Comisiei Europene în România, chiar în ziua în care fugarul Radu Mazăre ar trebui să ajungă sub escortă în ţară.

Pe pagina de Facebook a Reprezentanţei Comisiei Europene în România a fost publicată luni dimineaţă o postare despre importurile de mazăre ale Uniunii Europene din Madagascar. Postarea e însoţită şi de un document privind aceste importuri, realizate de Franţa şi Spania, nu şi de România.


Mesajul a fost postat chiar în ziua când Radu Mazăre trebuie să ajungă în România după extrădarea din Madagascar.  Mazăre va fi adus luni în cătuşe, cel mai probabil, cu o cursă de linie, iar după toate formalităţile, el va ajunge la penitenciar. Luni la ora 8 dimineaţa, el era încă în Madagascar, dar în custodia Poliției Române, potrivit IGPR.

Fostul primar al Constanţei ar urma să ajungă în ţară în cursul serii, dar autorităţile nu au precizat unde va face escală avionul - în condiţiile în care nu există curse directe între România şi ţara africană.

Citește și
Radu Mazare
Poliţişti români trimişi în Madagascar, pentru a-l prelua pe Mazăre. Când ajunge în ţară
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cele mai extravagante costume purtate de Radu Mazăre în perioada sa de glorie. FOTO
Cele mai extravagante costume purtate de Radu Mazăre în perioada sa de glorie. FOTO

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, condamnat la 9 ani de închisoare pentru fapte de corupție, a fost la un moment dat cel mai apreciat edil de către turiștii de pe litoralul românesc, pentru petrecerile publice pe care le organiza.

Poliţişti români trimişi în Madagascar, pentru a-l prelua pe Mazăre. Când ajunge în ţară
Poliţişti români trimişi în Madagascar, pentru a-l prelua pe Mazăre. Când ajunge în ţară

Radu Mazăre va ajunge în România luni, 20 mai. Anunţul a fost făcut, miercuri după-amiază, de Inspectoratul general al Poliţiei Romane, care precizează că escorta specială pentru extrădare a plecat deja spre Madagascar.

Ministrul Justiţiei din Madagascar:
Ministrul Justiţiei din Madagascar: "Mazăre riscă să-i contamineze şi pe corupţii de aici"

Ministrul Justiției din Madagascar a confirmat pentru Știrile ProTV că extrădarea lui Radu Mazăre este doar o chestiune de câteva zile, aşa că fostul primar se va întoarce acasă mult mai repede decât şi-ar fi dorit.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.