Recensământul populației se desfășoară cu dificultate. Mulți români refuză să răspundă și chiar îi agresează pe recenzori

×
Codul embed a fost copiat

Recensământul populației se desfășoară cu dificultate din cauza celor care nu vor să își dea datele. Au fost şi cazuri în care recenzorii care le-au bătut la ușă au fost înjurați și chiar agresați.

Autoritățile spun că în curând cetățenii care nu respectă legea vor fi sancționați. Amenzile ajung până la 5.000 de lei.

Reporter: „Vă sună, în general, după ce le lăsaţi hârtia? Ce se întâmplă dacă nu vă suna?”.
Recenzor: „Bineînţeles că eu revin, mai sun la preşedinte, mai spun ce, unde nu am reuşit să recenzez, mai revenim, dar am zis de trei ori, nu putem să pierdem timpul tot aşa”.
Reporter: „Aţi avut cazuri în care nu au vrut să vă răspundă la întrebări?”
Recenzor: „Da. Au spus de ce, nu sunt obligată să îţi dau CNP, am spus că voi anunţa coordonatorul şi va anunţa primăria şi va suporta consecinţele legii”.

Unii recenzori sunt și ameninţaţi de cei care refuză uneori chiar să iasă din locuințe pentru a răspunde la întrebări. La Botoșani a intervenit poliția, care a dat amenzi.

Amenzi mari pentru cei care nu vor să se recenzeze

Sancțiunile sunt cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei și vor fi aplicate în curând, spun autorităţile.

Citește și
recensamant 2022
Recensământ 2022. Două milioane de formulare online au fost invalidate. Oamenii vor trebui să aștepte acasă recenzorul
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Recenzor: „Aş vrea ca toată lumea să intelega că fiecare recenzor avem un ID monitorzat prin STS, să nu le mai fie frică. Le e frică că intrăm şi nu ştiu ce se întâmplă. Uitaţi, aşa am găsit aici, la un bloc cu istorie, o doamnă de 103 ani care mă aştepta să o recenzez şi m-a primit în casa dânsei cu mare drag. Oamenii nu înţeleg că nu sunt întrebări grele”.

Doamna Olga a prins 10 ediţii de recensământ din cele 14 care au fost până acum în România şi ne spune că de fiecare dată a răspuns fără probleme.

Doamna Olga: „Nu mi-a fost frică”.
Reporter: „Știaţi că trebuie să vină?”
Doamna Olga: „Da, m-a anunţat preşedinta. A scris tot acolo. Părerea mea este că tre' să ştie unde locuieşti, cine eşti, unde trăieşti, de unde vii şi unde te duci. Şi pentru că recensământul este istorie”.

Tudorel Andrei, președintele INS: „Recensământul nu este o acțiune volutnara, e regleementata la nivel naţional şi european. Cei care nu vor răspunde favorabil vor fi amendaţi conform reglementărilor în vigoare”.

Până acum, o treime din populație nu este recenzata, iar în Capitală, 50 la sută. Termenul final este 17 iulie.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Apel către români să deschidă ușa celor care fac recensământul. De ce le este teamă oamenilor
Apel către români să deschidă ușa celor care fac recensământul. De ce le este teamă oamenilor

Autoritățile fac un apel către români să le deschidă ușa celor care fac recensământul. Sunt mult prea puțini recenzori în toată țara și se lovesc și de reticența oamenilor.

Recensământ 2022. Două milioane de formulare online au fost invalidate. Oamenii vor trebui să aștepte acasă recenzorul
Recensământ 2022. Două milioane de formulare online au fost invalidate. Oamenii vor trebui să aștepte acasă recenzorul

O parte dintre românii care s-au autorecenzat online în prima etapă a recensământului populației vor trebui să aștepte recenzorii acasă. Asta pentru că două milioane de formulare au fost invalidate de platformă, spun reprezentanții INS.

 

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.