Reacția Ambasadei Ucrainei la Bucureşti după parada din Bacău cu simbolurile „teroriștilor ruși”. Poliția a deschis o anchetă

parada bacau

Ambasada Ucrainei la Bucureşti a reacţionat după parada organizată în judeţul Bacău.

Oficialii arată că ”în ziua când Ucraina a fost supusă unui atac masiv cu rachete din partea Federaţiei Ruse, în judeţul Bacău a fost organizată o manifestare semi-glumă în cadrul căreia au fost folosite simboluri ale teroriştilor ruşi”.

”Apelăm la instituţiile de drept ale Românei să efectueze o anchetă rapidă şi detaliată”, au transmis reprezentanţii ambasadei, menţionând că şi societatea ar trebui să sancţioneze corespunzător astfel de evenimente.

”Cu regret constatăm faptul că, în ziua când Ucraina a fost supusă unui atac masiv cu rachete din partea Federaţiei Ruse, în judeţul Bacău a fost organizată o manifestare semi-glumă în cadrul căreia au fost folosite simboluri ale teroriştilor ruşi. Suntem convinşi că asemenea manifestare contrazice dispoziţiei poporului român, care şi-a exprimat sprijinul necondiţionat Ucrainei în războiul declanşat de către Federaţia Rusă împotriva statului ucrainean. Sperăm că acest eveniment va fi evaluat corespunzător de către societatea română”, a transmis Ambasada Ucrainei la Bucureşti, marţi, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, simbolurile agresiunii ruseşti trebuie să fie interzise în toată lumea civilizată.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

”Apelăm la instituţiile de drept ale Românei să efectueze o anchetă rapidă şi detaliată a evenimentului menţionat”, au precizat reprezentanţii Ambasadei Ucrainei.

Conform news.ro, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău a anunţat că a deschis o anchetă după ce pe internet au fost postate imagini de la o adunare publică la care au participat zeci de persoane mascate, iar unele dintre acestea purtau uniforme asemănătoare celor ale militarilor şi aveau obiecte ce par a fi arme.

Imaginile postate pe Facebook, însoţite de explicaţia ”Mascaţii din Berzunti, Bacău, varianta de război!”, arată mai multe persoane care iau parte la o procesiune. Unii dintre participanţi poartă uniforme asemănătoare celor ale militarilor, au chipurile acoperite cu măşti negre şi au obiecte ce par a fi arme.

În imagini apar autovehicule de teren care transportă obiecte de forma unor rachete, dar şi alte tipuri de autovehicule, unele având inscripţionate litera Z, specifică, în ultimele luni, blindatelor armatei ruse care a invadat Ucraina. Printre vehicule se numără chiar şi utilaje agricole, acoperite cu pânză sau folie de culoare verde închis, pe care a fost scrisă aceeaşi literă, Z.

Coloana de maşini este urmată de un convoi format din zeci de oameni, cei mai mulţi dintre ei purtând măşti şi diverse costume.

”Poliţiştii băcăuani s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile video apărute în spaţiul public şi au demarat verificări în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Nr. 31 din 2002, pentru a stabili cu exactitate situaţia de fapt, iar în funcţie de rezultat se vor lua măsurile legale ce se impun”, a transmis, luni seară, Poliţia judeţeană Bacău.

La Berzunţi, în judeţul Bacău, a devenit o tradiţie parada mascaţilor care pleacă la colindat. Anul acesta, faptul că unii dintre participanţi au ales să se ”costumeze” în ruşi a atras criticile unora dintre cei care au văzut parada.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Femeia găsită moartă în geamantan, în Oradea, și sora ei sechestrată într-un apartament ar fi fost obligate să se prostitueze
Femeia găsită moartă în geamantan, în Oradea, și sora ei sechestrată într-un apartament ar fi fost obligate să se prostitueze

Apar noi informații după descoperirea șocantă făcută în parcarea unui complex rezidențial din Oradea.

Un sportiv a murit electrocutat după un incident incredibil, la Complexul Sportiv Național Orșova. Avea doar 14 ani
Un sportiv a murit electrocutat după un incident incredibil, la Complexul Sportiv Național Orșova. Avea doar 14 ani

Un copil de 14 ani din Botoșani a murit după ce s-a electrocutat în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea cu ceilalți copii de la Complexul Sportiv Național Orșova. Minorii sunt sportivi și participau la un stagiu de pregătire.  

Au început lucrările la o noua pistă a bazei aeriene Mihail Kogălniceanu. Lucrarea are o valoare de 12 miliarde de lei
Au început lucrările la o noua pistă a bazei aeriene Mihail Kogălniceanu. Lucrarea are o valoare de 12 miliarde de lei

Au început lucrările la o noua pistă a bazei aeriene Mihail Kogălniceanu. Construcția face parte dintr-un amplu proiect de extindere al unității militare, în valoare de peste 12 miliarde de lei.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.