Proiect: Persoanele cu reşedinţă stabilită cu mai puţin de un an înaintea alegerilor pot vota doar unde au domiciliul

Rezultate parțiale, alegeri parlamentare 2020
Inquam Photos / Octav Ganea

Persoanele care au reşedinţa în altă localitate decât cea de domiciliu stabilită cu mai puţin de un an înaintea alegerilor vor putea vota doar acolo unde îşi au domiciliul, prevede un proiect de lege depus la Parlament de deputatul PNL Gigel Ştirbu.

Proiectul modifică Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

Potrivit proiectului, „persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de un an de zile înaintea datei scrutinului îşi vot putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi au domiciliul”. În acest caz, alegătorii vor vota pe lista suplimentară, potrivit Agerpres.

Proiectul mai prevede că, trimestrial, persoana care a solicitat acordarea reşedinţei este obligată să reconfirme adresa declarată ca reşedinţă printr-o declaraţie pe proprie răspundere care poate fi dată în faţa lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, a poliţistului de siguranţă public, a notarului public ori a funcţionarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României.

Totodată, pentru înscrierea reşedinţei, solicitantul va completa, pe lângă cerere, şi o declaraţie pe proprie răspundere prin care declară că locuieşte în respectiva locaţie mai mult de 15 zile pe lună.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„La înscrierea reşedinţei, găzduitorul, persoană fizică sau juridică, va completa o declaraţie pe proprie răspundere că la respectiva adresă nu au reşedinţa mai mult de două persoane care nu aparţin aceleiaşi familii. Dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin două menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată”, mai prevede actul normativ.

Iniţiatorul a menţionat, în expunerea de motive a proiectului, că modificările propuse au scopul de a preveni „turismul electoral” şi distorsionarea rezultatului alegerilor.

„În urma unei analize făcute pe 200 de localităţi unde s-a observat o migraţie suspectă la alegeri locale din anii 2016 şi 2020 s-a constatat că numărul de vize de flotant a fost de 20.000, evident, aproape toate emise în preajma alegerilor, în timp ce în anii fără alegeri, numărul maxim de vize de flotant care au fost emise în aceste 200 de localităţi pe care le-am studiat a fost de 2.000, adică de 10 ori mai puţin”, a spus deputatul PNL.

Potrivit lui Gigel Ştirbu, în aceste cazuri viza de flotant a fost obţinută doar pentru votul primarului.

„Sunt oameni care îşi fac viză de flotant cu trei, patru, cinci zile înainte, o săptămână sau cu o lună înainte de ziua alegerilor. Apoi, îşi exercită dreptul constituţional de a vota acolo, iar patru ani de zile nu mai calcă în acea localitate”, a explicat iniţiatorul proiectului.

Actul normativ va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, apoi a Camerei Deputaţilor care este for decizional.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă