Proiect de lege adoptat: Asiguratul care îngrijeşte un pacient bolnav de cancer beneficiază de concediu şi de indemnizaţie

×
Codul embed a fost copiat

Asiguratul care îngrijeşte un pacient bolnav de cancer în vârstă de peste 18 ani beneficiază de concediu şi de indemnizaţie, prevede un proiect de lege adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, scrie Agerpres. 

Potrivit expunerii de motive a proiectului, legislaţia în vigoare prevede indemnizaţii şi concedii medicale doar pentru îngrijirea copilului bolnav de cancer.

"Beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani asiguratul care, cu acordul pacientului, îl însoţeşte pe acesta la intervenţii chirurgicale şi tratamente prescrise de medicul specialist. Pacientul cu afecţiuni oncologice îşi poate exprima acordul numai pentru o singură persoană la fiecare intervenţie chirurgicală, respectiv tratament. Durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei este de cel mult 45 de zile calendaristice la interval de un an pentru un pacient. Cuatumul brut lunar al indemnizaţiei este de 85% din baza de calcul a asiguratului, stabilită conform articolului 10", stipulează proiectul.

În fiecare an în care primeşte concedii pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, beneficiarul are dreptul la minimum o şedinţă de evaluare psihologică clinică şi minimum cinci şedinţe de consiliere psihologică clinică.

Proiectul a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O fată de 13 ani din Tulcea ar fi fost agresată sexual de unchiul său timp de două luni
O fată de 13 ani din Tulcea ar fi fost agresată sexual de unchiul său timp de două luni

O fată de 13 ani ar fi fost agresată sexual de unchiul său, într-o localitate din judeţul Tulcea. Poliţiştii au deschis o anchetă şi au stabilit că faptele s-ar fi petrecut pe parcursul a două luni.

Femeia ucisă și băgată în geamantan, în Oradea, a fost găsită după ce chiar proxenetul ei a sunat la 112. Ce arată autopsia
Femeia ucisă și băgată în geamantan, în Oradea, a fost găsită după ce chiar proxenetul ei a sunat la 112. Ce arată autopsia

Apar noi informații în cazul crimei din Oradea. Un individ a fost reținut miercuri și este principalul suspect. Este vorba de același bărbat care marți alertase autoritățile, anunțând că în geamantanul lăsat într-o remorcă se află cadavrul unei femei.

Şarpe de peste un metru şi jumătate, ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din judeţul Constanţa
Şarpe de peste un metru şi jumătate, ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din judeţul Constanţa

Un şarpe de peste un metru şi jumătate lungime a fost ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din Pecineaga, judeţul Constanţa.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.