Procurorul din dosarul Colectiv conduce ancheta în cazul incendiului de la Piatra Neamț

Marius Iacob
Inquam Photos / Octav Ganea

O echipă formată din procurori de la Parchetul General, poliţişti şi specialişti în investigarea incendiilor au demarat, duminică dimineaţa, cercetarea la faţa locului în cazul incendiului de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ.

Ancheta este condusă de procurorul Marius Iacob de la Parchetul General, cel care s-a ocupat în trecut de cercetările în cazul Colectiv sau incendiul de la Maternitatea Giuleşti.

Marius Iacob a declarat duminică faptul că cercetarea la faţa locului ar putea dura şi două zile, iar la aceasta participă specialişti în incendii de la INSEMEX Petroşani, specialişti de la Institutul Naţional de Criminalistică şi de la Poliţia Română.

"Este o echipă complexă de cercetare, pentru că vrem să stabilim cu exactitate ceea ce s-a întâmplat, să stabilim toate detaliile care sunt foarte importante în economia cazului. Cercetare la faţa locului ar putea dura mai multe zile, ar putea dura şi două zile. Vom intra echipaţi corespunzător şi vom lua toate măsurile de prevenţie, pentru a elimina riscurile în aceste cercetări", a spus Iacob, potrivit Agerpres.

Procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în legătură cu împrejurările în care a izbucnit incendiul de la Secţia ATI din incinta Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, soldat cu 10 morţi, ancheta fiind preluată de Parchetul General.

Citește și
eugen iancu colectiv
Eugen Iancu, tatăl unui tânăr mort în Colectiv: Au trecut 5 ani şi povestea se repetă
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Iniţial, dosarul a fost deschis de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, ancheta fiind preluată apoi Parchetul General.

"Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va prelua ancheta în cazul incendiului de la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, care s-a sesizat din oficiu, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", anunţă Parchetul General.

Sâmbătă seară, în jurul orei 18:30, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a avut loc un incendiu care a afectat secţia de ATI unde erau internaţi, în două saloane, 17 pacienţi.

În incendiu au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave. Alţi şase pacienţi internaţi au fost duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care este unitate suport COVID. Medicul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, rănit în incendiu, este transferat, duminică, la Spitalul Militar "Regina Astrid" din Bruxelles, pentru tratament de specialitate. Potrivit ministrului Sănătăţii, ceilalţi pacienţi au patologie medie sau uşoară şi sunt internaţi pe secţii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Alexandra Furnea, victimă a incendiului din Colectiv: „Somez autorităţile să ajute, nu să înşele!”
Alexandra Furnea, victimă a incendiului din Colectiv: „Somez autorităţile să ajute, nu să înşele!”

Alexandra Furnea, victimă a incendiului din Colectiv, somează autorităţile statului român să facă acum ceea ce nu au făcut pentru răniţii din Colectiv, să transfere răniţii arşi grav în incendiul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ în centre civilizate din Europa

Eugen Iancu, tatăl unui tânăr mort în Colectiv: Au trecut 5 ani şi povestea se repetă
Eugen Iancu, tatăl unui tânăr mort în Colectiv: Au trecut 5 ani şi povestea se repetă

Eugen Iancu, tatăl tânărului Alexandru Iancu (22 de ani), care a murit în spitalul Sf. Ioan din Capitală la trei săptămâni după incendiul de la clubul Colectiv din 30 octombrie 2015, din cauza infecţiilor nosocomiale, întreabă ”Ce aţi făcut 5 ani?”

Şeful IGSU: O comisie va verifica dacă s-au făcut modificări care impuneau autorizare ISU la SJU Piatra Neamț
Şeful IGSU: O comisie va verifica dacă s-au făcut modificări care impuneau autorizare ISU la SJU Piatra Neamț

Şeful IGSU Dan Paul Iamandi a declarat că a dispus crearea a două comisii vizând incendiul de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ soldat cu moartea a zece persoane.

Filmul tragediei de la SJU Piatra Neamț: aproape 30 de minute de coșmar, în care au murit 10 oameni
Filmul tragediei de la SJU Piatra Neamț: aproape 30 de minute de coșmar, în care au murit 10 oameni

Au fost momente de coșmar la Spitalul Județean din Piatra Neamț, unde zece bolnavi de COVID-19, în stare gravă, au murit sâmbătă seară într-un incendiu care a cuprins secția de terapie intensivă.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.