Problemele cu care se confruntă dependenții de alcool când ies de sub supraveghere

×
Codul embed a fost copiat

Imaginile cumplite ale atacului sângeros de la Spitalul de psihiatrie Săpoca au ajuns la anchetatori. Aceştia au deschis un dosar in rem, pentru neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă, care vizează personalul medical.

Pe de altă parte, povestea dramatică aduce în prim-plan neajunsurile din spitalele de psihiatrie, unde circa două treimi dintre pacienţi sunt alcoolici.

Bărbatul de 38 ani care a produs măcelul a fost audiat de procurori, iar anchetatorii au precizat că acum este izolat şi păzit.

Continuă, totodată, şi ancheta colegiului Medicilor, mai ales că tragedia de la Săpoca scoate la lumină probleme grave în spitalele de neuropsihiatrie. De pildă, nu peste tot personalul are pregătirea necesară pentru a lucra cu astfel de bolvani, atrag atenţia şi asociaţiile de pacienţi.

Radu Gănescu, COPAC: „Avem pacienţi sub un tratament foarte puternic, avem pacienţi foarte irascibili, avem pacienţi care de multe ori vedem cum sunt aduşi în spitalele de psihiatrie cu câte 5 -6 oameni de poliţie şi sunt preluaţi de bodyguard sau de un infirmier. Nu poate să îi facă faţă, oricât ne-am dori noi şi personalul se vede că nu e suficient.”

Citește și
pacient
Un sistem medical depășit: bolnavii psihic, un pericol atât în spital, cât și după externare
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cele mai multe spitale de psihiatrie lucrează cu limita minimă de personal admisă de lege.

Radu Gănescu, COPAC: „În toate ţările din Europa, de multe ori personalul medical, asistenţii, infermierii, inclusiv medicii fac cursuri de calificare, mai ales pentru categorile de pacienţi cu anumite probleme. Lucrul ăsta nu se întâmplă în România.”

Pe de altă parte, odată externat, pacientul cu probleme psihiatrice iese de sub supravegherea medicală. Mulţi sunt luaţi acasă pe semnătură, iar familiile sunt depăşite de situaţie. Bolnavul nu îşi mai ia corect tratamentul, iar într-un acees de furie adesea recidivează, cu atacuri tot mai violente.

Dificultățile cu care se confruntă dependenții de alcool

În astfel de spitale ajung bolnavii psihic, dar şi dependenţii de alcool. Un tânăr, de pildă, se tratează la Spitalul de neuropsihatrie Voila din Câmpina. Mărturiseşte că bea de la 12 ani.

Pacient dependent de alcool: „Nu mi-am terminat facultatea pe care am început-o, am lucrat într-un serviciu ok, pe care nu au putut să îl menţin din cauza alcoolului, nicio relaţie nu am putut să o menţin din cauza alcoolului. Toată viaţa mea s-a dus din cauza alcoolului."

Şi un şofer de taxi, în vârstă de 40 de ani, şi-a dat viaţa peste cap, distrusă de băutură.

Pacient dependent de alcool: „Beau şi problema e că nu pot să mă mai opresc, beau primul pahar şi pe urmă mă opresc la spital. În care sunt supărat şi îmi vine să beau, simt nevoia să beau."

Unii dependenţi de alcool vin după ce au primit un ultimatum de la familie şi acceptă tratamentul. Dar la spital primesc doar pastille. După cel mult 30 de zile trebuie să părăsească unitatea medicală, iar cei mai mulţi pică iar în patima beţiei.

Irina Minescu, manager Spitalul de Neuropsihiatrie Voila: „Noi nu mai avem controlul după, să fie preluat de o structură. Este o verigă lipsă. Structurile publice nu îţi oferă un sistem ambulator. Te pierzi."

Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie propune înfiinţarea unor echipe mobile formate din medici specialişti, ambulator, medici de familie, asistenţi social şi psihologi, care să umarească pacientul de la externare până la reintegrarea în societate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Pacienți, ținuți în condiții terifiante, în timp ce la doi pași se află un spital gol
Pacienți, ținuți în condiții terifiante, în timp ce la doi pași se află un spital gol

În urma teribilului incident de la Săpoca, încheiat cu 5 morţi şi 8 răniţi grav, apar imagini de groază şi din alte instituţii psihiatrice.

Un sistem medical depășit: bolnavii psihic, un pericol atât în spital, cât și după externare
Un sistem medical depășit: bolnavii psihic, un pericol atât în spital, cât și după externare

Imaginile cumplite surprinse în timpul atacului sângeros de la spitalul de psihiatrie Săpoca au ajuns la anchetatori.

Un bărbat bolnav psihic şi-a torturat mama când a ieşit din ospiciu. Femeia este în agonie
Un bărbat bolnav psihic şi-a torturat mama când a ieşit din ospiciu. Femeia este în agonie

Masacrul de la Săpoca pune în discuţie conceptul de eliberare din ospiciu pe bază de semnătură: odată ajuns acasă, bolnavul psihic nu este urmărit dacă îşi ia tratamentul şi adesea recidivează, cu atacuri tot mai violente.

O noua demisie după masacrul din Săpoca. Reacția Sorinei Pintea
O noua demisie după masacrul din Săpoca. Reacția Sorinei Pintea

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului de Psihiatrie Săpoca şi-a dat marți demisia, iar toţi angajaţii unităţii medicale care se aflau la serviciu în noaptea sângeroasă de sâmbătă spre duminică sunt cercetaţi de o comisie de disciplină.

Ce se întâmplă când un dependent de alcool intră în sevraj. „Iese animalul din om”
Ce se întâmplă când un dependent de alcool intră în sevraj. „Iese animalul din om”

În câteva ore după oprirea consumului de alcool apar reacţiile fiziologice, pacientului îi tremură mâinile, transpiră sau îi e greaţă.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.