Probleme mari din cauza viscolului. Zona unde nu mai e sare suficientă pentru drumuri

×
Codul embed a fost copiat

Este cod galben de viscol în toate zonele montane, iar în restul ţării de ninsori, lapoviţă, şi intensificări ale vântului.

Gerul a ucis 3 oameni ai străzii, care au fost găsiţi morţi în Galaţi. Iar ninsoarea viscolită care a căzut duminică noapte în 10 judeţe a creat numeroase probleme. În Maramureş, de pildă, s-au produs accidente, iar în Bistriţa se circulă cu dificultate, pentru că autorităţile nu au sare ca să împrăştie pe toate drumurile.

În Maramureş a nins fără încetare 24 de ore. Casele din Cavnic abia mai putea fi zărite din zăpadă.

"E mare, e mai mare decât casa. Sunt câţiva metri de zăpadă."

"Vai aşa mare iarna n-a fost demult şi tot ninge.”

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"E 1 metru şi ceva şi am dat şi de pe casă. Să nu afecteze acoperişul că anul trecut am pus table."

Un strat consistent de zăpadă s-a depus şi în Baia Mare. Din această cauză, un TIR a rămas blocat în nămeţi şi, când a încercat să iasă, a lovit un autobuz plin cu pasageri. Nimeni nu a fost rănit.

În Galaţi, trei oameni ai străzii au murit din cauza hipotermiei.

În Bistriţa, autorităţile mai au doar 200 de tone de sare, pe care le împrăştie numai pe drumurile periculoase. Stocul se va epuiza însă rapid.

"Au avut timp să se aprovizioneze din vara, nu ştiu ce au făcut. E problemă mare, nu se poate aşa ceva."

Alexandru Slavita: "Între sărbători se pare că nu s-a lucrat la salin. Asigurăm strict zonele cu pante abrupte, curbe, zonele cu pasaje, ca să nu se facă blocaje. Am vorbit la salină şi ei o să distribuie 600 de tone - ceea ce e foarte puţin."

În Târgu Mureş este pericol din cauza ţurţurilor.

Meteorologii au emis, până miercuri, un cod galben de viscol la munte, şi de ninsori, lapoviţă şi intensificări ale vântului în toată ţara.

Codul galben, care vizează toate zonele montane din ţară, a intrat în vigoare luni la prânz şi este valabil până miercuri seară. Potrivit meteorologilor, vântul va avea o intensitate de până la 80 de kilometri pe oră. Ninsorile vor fi mai intense începând de mâine noapte, în special în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali. Cel mai rău va fi pe crestele montane, unde rafalele vor atinge chiar şi 120 de kilometri pe oră.

În restul ţării vântul va fi mai domol, cu 55 de kilometri pe oră, dar tot va spulbera zăpada, mai ales în Transilvania şi Moldova.

În vest, nord şi centru, vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. În unele zone se va face polei, aşadar fiţi prudenţi când porniţi la drum.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Nămeții ating 50 de centimetri pe trotuare. Zonele din ţară în care zăpada da mari bătăi de cap
Nămeții ating 50 de centimetri pe trotuare. Zonele din ţară în care zăpada da mari bătăi de cap

A nins viscolit în zonele de munte din 10 judeţe, aflate sub cod galben până luni, la ora 14. În Maramureş ninge neîncetat de 24 de ore, iar zăpadă creează mari probeleme, mai ales pe şosele.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.