Primul parc din România dedicat pasionaților de mountain bike a fost amenajat în Poiana Brașov

×
Codul embed a fost copiat

Poiana Brașov a devenit raiul celor pasionați de munte și de mersul cu bicicletă.

Aici a fost amenajat primul parc din țară pentru mountain bike, cu trasee spectaculoase, destinate avansaților, dar și începătorilor.

În plus, oricine dorește să ia lecții, poate apela la instructori, care pun la dispoziție inclusiv echipamentul.

Poiana Brașov ar putea deveni astfel o stațiune căutată tot timpul anului, nu numai iarna, pentru schi.

Trei trasee de mountain-bike au fost amenajate pe masivul Postăvaru, în Poiana Brașov. În total, bicicliștii au la dispozitie 9 kilometri de coborâri spectaculoase, cu viraje strânse, contrapante și denivelări.

Citește și
partii schi
Sezonul de schi din Poiana Brașov se va prelungi până pe 17 aprilie. Instalațiile pe cablu vor funcționa cu program extins
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Marius Pirpiliu, biker: "E o treaptă destul de mare pentru România ceea ce am găsit aici. N-am avut așa ceva până acum. Ne bucurăm extraordinar de mult, am așteptat bikepark-ul acesta de 2-3 ani".

Bike-park-ul are trasee adaptate pentru începători, pentru cei de nivel mediu și pentru avansați. Dar această experiență nu este pentru oricine știe să meargă pe bicicletă.

Alex Mititean, instructor de mountain bike: "Necesită un minim de cunoștințe, adică nu poți să mergi cu bicicleta în parc stând în șezut, pe șa, și apoi să mergi din vârful muntelui să cobori cu bicicleta".

Cât costă o bicicletă destinată coborârii pe trasee montane

Prețul unei biciclete destinate coborârii pe trasee montane pornește de la 5.000 de lei, dar poate ajunge și la 50.000 de lei. În plus, e nevoie de un echipament special de protectie care costă, în medie, 2.000 de lei.

Alexandru Chioacă, biker: "Cel mai important, din punctul meu de vedere, esta casca. Neapărat să fie fullface cu protecție în zona mandibulei. Armură cu protectie la coloană, iar daca mergem în jos, protecție pentru genunchi și pentru tibie".

Cele trei trasee de pe Postăvaru au fost amenajate pe cheltuiala unei asociații de bicicliști. Primăria Brașov lucrează acum la completarea bike-park-ului cu încă trei trasee. Datorită acestei investiții, Poiana Brașov are șansa să atragă turiși tot timpul anului, nu numai iarna, la schi.

Alex Mititean, instructor de mountain bike: "Este o șansă reală. Putem să ne dăm liniștiți opt luni cu bicicleta în Postăvaru și să fie ok".

Cei care doresc să se inițieze în mountain bike găsesc în stațiune centre de unde pot închiria echipament, dar și instructori autorizați. O sedința de patru ore costă 200 de lei, la care se adaugă încă 250 de lei, echipamentul complet, cu bicicletă și protecție.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vremea bună i-a scos din casă și pe iubitorii sporturilor de iarnă. În Poiana Brașov zăpada este numai bună pentru schiat
Vremea bună i-a scos din casă și pe iubitorii sporturilor de iarnă. În Poiana Brașov zăpada este numai bună pentru schiat

Deși este sfârșitul lunii martie, în Poiana Brașov zăpada este numai bună pentru schiat.

Sezonul de schi din Poiana Brașov se va prelungi până pe 17 aprilie. Instalațiile pe cablu vor funcționa cu program extins
Sezonul de schi din Poiana Brașov se va prelungi până pe 17 aprilie. Instalațiile pe cablu vor funcționa cu program extins

Iarna nu se dă plecată de la munte. Sezonul de schi din Poiana Brașov se va prelungi până pe 17 aprilie, pentru că starea pârtiilor se anunță ca fiind una bună.

Din stațiunea de vis, Poiana Brașov riscă să ajungă un oraș supraaglomerat de care turiștii vor fugi
Din stațiunea de vis, Poiana Brașov riscă să ajungă un oraș supraaglomerat de care turiștii vor fugi

Poiana Brașov s-ar putea transforma într-un orășel supraaglomerat, departe de farmecul pe care îl avea odată, dacă ritmul haotic al construcțiilor nu va fi oprit, se tem cei care au afaceri în zonă.

Poiana Brașov, preferata turiștilor chiar și pe ploaie. Mulți și-au prelungit vacanța
Poiana Brașov, preferata turiștilor chiar și pe ploaie. Mulți și-au prelungit vacanța

Chiar și fără zăpadă, cu ploaie torențială, Poiana Brașov continuă să atragă turiștii.

Doi pui de urs, eliberați de jandarmi dintr-un tomberon, în Poiana Brașov |VIDEO
Doi pui de urs, eliberați de jandarmi dintr-un tomberon, în Poiana Brașov |VIDEO

Doi pui de urs au rămas captivi într-un tomberon, în Poiana Brașov, încercând să găsească ceva de mâncare. Ursuleții au fost eliberați de jandarmi.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.