Primarul comunei Vetrişoaia, depistat la volan sub influenţa alcoolului şi cu permisul suspendat

politie
Shutterstock

Primarul comunei Vetrişoaia, Corneliu Stîngă, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea o maşină aflat sub influenţa alcoolului şi cu permisul suspendat pentru o abatere anterioară.

Edilul contestase în instanţă măsura suspendării permisului, dar a continuat să conducă fără a înştiinţa Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui cu privire la demersul său.

Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Huşi, din cadrul Poliţiei Municipiului Huşi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în comuna Vetrişoaia, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în judeţul Vaslui, condus de către un bărbat de 39 de ani, din Vetrişoaia. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că persoana depistată conducând autoturismul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fiind condus la Spitalul Municipal Huşi, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

În acest caz a fost deschis dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Nicuşor Dan: Cel mai rău pentru un primar general e un primar de sector plângăcios
Nicuşor Dan: Cel mai rău pentru un primar general e un primar de sector plângăcios

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că îi plac primarii de sector care vin cu soluţii, nu cei "plângăcioşi", care spun că "nu se poate" sau care dau vina pe altcineva.

Un primar din Suceava va duce el copiii la școală, după ce șoferul microbuzului a fost prins beat la volan și cu viteză
Un primar din Suceava va duce el copiii la școală, după ce șoferul microbuzului a fost prins beat la volan și cu viteză

Primarul și viceprimarul unei comune din Suceava vor duce personal copiii la școală până la angajarea unui șofer pentru microbuzul școlar, după ce fostul conducător auto a fost prins beat la volan, în timp ce conducea cu viteză.

Alegeri locale. Viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele, desemnat candidat al USR pentru funcţia de Primar al Sectorului 3
Alegeri locale. Viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele, desemnat candidat al USR pentru funcţia de Primar al Sectorului 3

Actualul viceprimar al Sectorului 3, Lucian Judele, a fost ales de Uniunea Salvaţi România pentru a candida la funcţia de primar al Sectorului 3, a anunţăt, duminică, formaţiunea, citată de News.ro.

Magistrații germani au decis: Cătălin Cherecheș rămâne în arest. Decizia cu privire la extrădarea în România, amânată
Magistrații germani au decis: Cătălin Cherecheș rămâne în arest. Decizia cu privire la extrădarea în România, amânată

Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, rămâne în arest, în Germania. Decizia a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Regional din Bavaria.

 

Incendiul de la Ferma Dacilor. Primarul comunei Gura Vadului şi fostul primar al localităţii, plasaţi sub control judiciar
Incendiul de la Ferma Dacilor. Primarul comunei Gura Vadului şi fostul primar al localităţii, plasaţi sub control judiciar

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au emis ordonanţe de plasare sub control judiciar pe numele primarului comunei Gura Vadului, Marius Nicolae Sora, şi pe numele fostului primar Constantin Lungu, inculpaţi în dosarul ”Ferma Dacilor”.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.