Primăria Sinaia a cumpărat vechea telecabină care urcă în Bucegi. Cât costă biletele

Telecabina Sinaia
Shutterstock

Primăria Sinaia a anunţat, marţi, că a fost semnat actul de cumpărare a Telecabinei din Sinaia, astfel că la nivelul staţiunii va fi implementat în următoarele câteva zile un skipass unic, valabil pe toate instalaţiile de transport pe cablu.

"Ieri, 16 ianuarie 2023, a fost semnat de către reprezentanţii Societăţii de Transport Public Sinaia actul de cumpărare prin licitaţie publică a Telecabinei din oraş. Odată cu preluarea Telecabinei Sinaia şi a instalaţiilor de transport pe cablu care o deserveau, domeniul schiabil sinăian devine incontestabil, prin numărul de instalaţii şi pârtii, cel mai mare domeniu al sporturilor de iarnă din România şi singurul de altitudine", se arată într-un comunicat al Primăriei Sinaia.

Conform reprezentanţilor primăriei, valoarea tranzacţiei a fost de 2 milioane de euro.

La începutul lunii decembrie, primarul Vlad Oprea a declarat, pentru Agerpres că instalaţiile vizate de această tranzacţie sunt telecabinele care leagă centrul staţiunii de domeniul schiabil, una mergând până la Cota 1400, cealaltă de la 1400 la Cota 2000, un telescaun relativ nou care merge de la Cota 1400 la 2000, un telescaun vechi în Valea Dorului, un teleschi vechi tot în Valea Dorului, parcarea de la baza telecabinei din Sinaia şi mai multe clădiri.

"Cea mai bună veste pe care o puteam da la startul noului sezon de schi, întârziat din cauza condiţiilor meteo, este aceea ca iubitorii muntelui se vor bucura de toate instalaţiile de pe domeniul schiabil sinăian în baza unui singur skipass care va fi implementat în următoarele câteva zile. Cartela unică va fi valabilă atât la Telecabină şi Gondolă, cât şi pe toate instalaţiile pe care le deservesc: teleschiuri, telescaune şi bandă", a precizat Vlad Oprea, citat în comunicatul menţionat.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Din datele tehnice transmise de Primăria Sinaia reiese că telecabina dublă spre Cota 1400 a fost construită în 1970 şi are o capacitate de transport de 350 persoane/h, lungimea traseului fiind de 2.328 m. Cel de-al doilea traseu pleacă de la Cota 1400 şi ajunge la Cota 2000, având o lungime de 1.945 m.

Telegondola Sinaia are de asemenea 2 tronsoane. Tronsonul 1000-1400 al Gondolei Sinaia porneşte din cartierul Furnica, ajungând la Cota 1400. Acesta a fost dat în funcţiune în decembrie 2007, are 34 de gondole, fiecare putând transporta cel mult 8 persoane. Lungimea traseului este de 1312 m. Capacitatea maximă de transport este de 1700 persoane/ oră.

Tronsonul 1400-Cota 2000, Gondola Carp, are 42 de gondole a câte opt locuri, o capacitate de transport de 1.500 persoane/ oră şi un traseu cu o lungime de 2.000 de metri. Gondolele sunt prevăzute cu buzunare exterioare pentru aşezarea schiurilor şi plăcilor de snowboard.

Ce avantaje oferă skipassul și cât costă

Skipass-ul unic asigură accesul la 11 instalaţii de transport pe cablu (2 telecabine, 2 telegondole, 4 telescaune, 2 teleschiuri şi o bandă).

Potrivit tarifelor publicate anterior, în sezonul de iarnă 2022-2023, un skipass pentru adulţi, care va acoperi acum şi accesul la telecabină, valabil o zi în weekend, costă 230 de lei, în cursul săptămânii tariful fiind de 210 lei.

Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 12 ani vor plăti 135 de lei în cursul săptămânii şi 150 de lei în weekend, iar seniorii, adică persoane peste 65 de ani, vor achita 170 de lei pentru un skipass valabil o zi în cursul săptămânii şi 190 de lei pentru un skipass valabil sâmbăta sau duminica.

De asemenea, turiştii au la dispoziţie şi skipassuri valabile 2 sau 3 zile, preţurile fiind de 395/520 lei pentru adulţi, 270/400 lei pentru copii şi 330/480 lei pentru seniori.

Tarifele pentru cartelele cu puncte pentru adulţi pleacă de la 100 de lei, cele de 24 de puncte, şi ajung până la 825 de lei cele cu 300 de puncte. Pentru copii, tarifele sunt de 60 de lei până la 540 de lei, iar seniorii plătesc între 90 lei şi 700 de lei pentru cartelele cu puncte.

Totodată, iubitorii sporturilor de iarnă au şi opţiunea unui skipass de sezon, care costă 5.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un bărbat din Constanța a vrut să-și dea foc în parcarea unui mall din Constanța. A fost dus la spitalul de psihiatrie
Un bărbat din Constanța a vrut să-și dea foc în parcarea unui mall din Constanța. A fost dus la spitalul de psihiatrie

Un bărbat, de 34 de ani, care miercuri s-a stropit cu benzină, în parcarea unui centru comercial din municipiul Constanţa, şi a ameninţat că îşi dă foc, a fost imobilizat de poliţişti şi dus la spitalul de psihiatrie.

Un bărbat a fost găsit de jandarmi cu un cuțit asupra lui într-un autobuz din Râmnicu Vâlcea
Un bărbat a fost găsit de jandarmi cu un cuțit asupra lui într-un autobuz din Râmnicu Vâlcea

Un bărbat de 63 de ani va fi cercetat pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după ce un echipaj de jandarmi l-a surprins cu un cuţit asupra lui într-o staţie de autobuz din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Focuri de armă pentru oprirea unui autoturism neînmatriculat, plin cu ţigări, în Maramureș. Șoferul avea permisul suspendat
Focuri de armă pentru oprirea unui autoturism neînmatriculat, plin cu ţigări, în Maramureș. Șoferul avea permisul suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului au acţionat în forţă pentru blocarea în trafic a unui autoturism neînmatriculat, plin cu baxuri cu ţigări.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.