Primăria Sectorului 4 cere bani din Fondul de rezervă al Guvernului pentru plata despăgubirilor în cazul Colectiv

colectiv

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat că se va adresa Guvernului pentru a primi, din Fondul de rezervă, banii pentru plata despăgubirilor persoanelor vătămate în urma incendiului de la clubul Colectiv.

Este o obligaţie cel puţin morală pe care Primăria Sectorului 4 o are, pentru că ea a fost consfinţită de judecători, şi anume aceea de a plăti despăgubirile integral şi cât mai repede. În mod evident, această sumă reprezintă mai mult de jumătate din bugetul Sectorului 4, această sumă în valoare reală nu are cum să existe pentru că şi dacă mâine se vor face popriri pe conturi, cheltuielile de funcţionare vor fi, iar ponderea pe care investiţiile din buget local o au în ansamblul global este una foarte mică, ceea ce ar însemna un timp extrem de lung în care Sectorul 4, cel puţin, nu vorbesc în numele celor de la ISU, ar reuşi să plătească această datorie, lucru care nu este normal şi nu este drept. Ca atare, este exact aşa cum prevede legea, o situaţie de urgenţă, şi am întreprins deja demersurile necesare accesării Fondului de rezervă al Guvernului”, a declarat, joi, Daniel Băluţă.

Primarul a precizat că a avut discuţii cu oficiali ai Guvernului şi ai Ministerului Finanţelor despre modalităţile tehnice prin care poate primi suma necesară.

Săptămâna trecută am scris Ministerului Finanţelor şi am avut discuţii cu oficiali ai Guvernului legate de modalităţile tehnice prin care se pot face aceste lucruri, avem această linie birocratică de urmat, şi anume elaborarea acestei hotărâri de consiliu local, care va fi înmânată domnului prefect, reprezentantul Guvernului în Bucureşti, şi am convingerea că în cel mai scurt timp, şi vorbim aici de câteva săptămâni, Guvernul României va identifica modalitatea prin care va aduce aceşti bani, integral, bugetului Sectorului 4. Deci, soluţia tehnică se numeşte Fondul de rezervă al Guvernului. Suma este de aproximativ 64,2 milioane de euro. Aceasta este suma finală, suma calculată de colegii mei de la departamentele de specialitate. Sunt convins că această datorie pe care o avem o vom achita în cel mai scurt timp”, a adăugat edilul.

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a afirmat că se vor face toate eforturile ca banii să fie achitaţi în integralitate în cel mai scurt timp.

Citește și
protest rahova piedone
Susținătorii lui Piedone s-au strâns în fața Penitenciarului Rahova și au protestat. Fiul său va candida la primărie. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Hotărârile judecătoreşti se execută de bună voie întotdeauna. Executarea silită este o excepţie. Statul şi organele statului au obligaţia să execute de bună voie hotărârile judecătoreşti. Acest lucru, precum şi suferinţa şi daunele provocate victimelor şi urmaşilor victimelor de la Colectiv au determinat atât Primăria, cât şi Guvernul să înţeleagă faptul şi să aibă dorinţa de a executa de bună voie, într-un termen cât mai scurt, această hotărâre care obligă la o sumă de aproximativ 64 milioane de euro către victimele şi moştenitorii victimelor. Se vor face toate eforturile ca în cel mai scurt timp posibil să fie achitate în integralitate sau, dacă vor fi sume foarte mari, poate eşalonate în două tranşe pe distanţa a şase luni, dar în niciun caz nu se va pune problema de ani în a achita aceste despăgubiri civile”, a declarat Toni Greblă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cristian Popescu Piedone a depus contestație la executarea pedepsei de patru ani, în dosarul Colectiv
Cristian Popescu Piedone a depus contestație la executarea pedepsei de patru ani, în dosarul Colectiv

Primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a depus contestație la executarea pedepsei de patru ani primită în data de 12 mai, în dosarul Colectiv.

Susținătorii lui Piedone s-au strâns în fața Penitenciarului Rahova și au protestat. Fiul său va candida la primărie. VIDEO
Susținătorii lui Piedone s-au strâns în fața Penitenciarului Rahova și au protestat. Fiul său va candida la primărie. VIDEO

Susținătorii lui Cristian Popescu Piedone, aflat în închisoare în urma condamnării în dosarul Colectiv, s-au strâns, duminică, în fața penitenciarului Rahova și au protestat.

Motivarea instanței în dosarul Colectiv. De ce a fost condamnat Cristian Popescu Piedone
Motivarea instanței în dosarul Colectiv. De ce a fost condamnat Cristian Popescu Piedone

Judecătorii Curții de Apel București au făcut publică motivarea în dosarul Colectiv, în urma căruia Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la închisoare. Motivarea dosarului are 1.093 de pagini.

Mesajul lui Piedone, din închisoare:
Mesajul lui Piedone, din închisoare: "Petreceți, orcilor! Petreceți și înjurați-mă!"

Cristian Popescu Piedone a transmis un mesaj din închisoare, după ce în această săptămână a fost încarcerat, în urma condamnării în dosarul Colectiv.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.